Competențele PG, PA, PCCOCS, CNA, MAI, SFS și SV, delimitate mai clar

Guvernul a aprobat proiectul care stabilește mai exact competențele Procuraturii Generale, Procuraturii Anticorupție, Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Centrului Național Anticorupție, precum și ale organelor de urmărire penală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 6 mai 2026, 11:56
PG

Autoritățile susțin că, în prezent, competențele organelor de anchetă se pot suprapune, iar unele dosare ajung să fie transmise de la o instituție la alta. În același timp, resursele specializate pot fi implicate și în cauze mai mici, în loc să fie concentrate pe corupția la nivel înalt și, fraude de proporții. Acest lucru poate duce la întârzieri și la investigarea mai lentă a dosarelor importante.

Pentru a evita blocajele menționate, proiectul propune o delimitare clară a competențelor. Astfel, Centrul Național Anticorupție (CNA) va avea un rol mai extins în investigarea fraudelor financiare de proporții, inclusiv a cazurilor de spălare de bani, fraudelor cu bani publici și a infracțiunilor economice grave. De asemenea, CNA devine instituția principală responsabilă de investigarea oricărei fraude care vizează fondurile venite din afara țării – fraudele care afectează fondurile externe și resursele bugetului Uniunii Europene. Republica Moldova trebuie să protejeze și să asigure cheltuirea corectă și transparentă a banilor care vin din exterior, inclusiv a banilor europeni.

Procuratura Anticorupție (PA) se va concentra pe dosarele de corupție la nivel înalt, care vizează funcționarii de rang înalt. Din aceștia fac parte președintele, prim-ministrul, deputații, miniștrii, judecătorii, procurorii, conducerea CNA și a Serviciul de Informații și Securitate. Totodată, PA va conduce urmărirea penală în toate cauzele instrumentate de CNA.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) se va concentra pe criminalitatea organizată, terorism și cauzele cu un grad ridicat de complexitate. În cazurile economico-financiare și vamale, urmărirea penală va putea fi efectuată de Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS, deoarece aceste instituții au datele, instrumentele și expertiza necesară.

De asemenea, deciziile judecătorilor privind măsurile preventive vor putea fi contestate de părțile în proces la orice etapă a judecării, evitând eliberarea nejustificată a celor cercetați din motive de vicii de procedură.

Pentru dosarele complexe sau de mari proporții, proiectul permite formarea unor grupuri comune de urmărire penală, din care vor face parte procurori și ofițeri din diferite instituții. Astfel, cauzele importante vor putea fi investigate coordonat, cu expertiza necesară și fără întârzieri generate de transferul dosarelor între autorități.

Judecătorul Ion Bulhac nu a promovat evaluarea externă repetată

Comisia de Evaluare a Judecătorilor a finalizat reevaluarea judecătorului Ion Bulhac de la Curtea de Apel Centru, încheind astfel toate procedurile de reevaluare care au vizat judecătorii acestei instanțe. În raportul de reevaluare, Comisia propune, pentru a doua oară, nepromovarea evaluării de către judecătorul Ion Bulhac, constatând neîntrunirea criteriului de integritate etică.

Procuratura Generală vrea procurori specializați și lege mai dură pentru tăcerea în cazurile de violență în familie

Procuratura Generală anunță două măsuri care ar putea schimba modul în care sunt investigate cazurile de violență în familie. Este vorba despre desemnarea procurorilor specializați și o inițiativă legislativă care ar putea sancționa persoanele care nu raportează astfel de fapte. Decizia vine în contextul în care autoritățile spun că violența împotriva femeilor și violența domestică rămân probleme persistente, iar numărul sesizărilor este în creștere, ceea ce pune presiune pe sistemul de justiție