(VIDEO) Fumigene aprinse, sticle aruncate în plen și deputați răniți, în Parlamentul din Serbia
Un scandal a izbucnit în Parlamentul Serbiei, unde mai mulți membri ai opoziției au aprins grenade fumigene în sala de plen.
UPDATE 17.00 Potrivit președintelui Parlamentului, Ana Brnabic, doi parlamentari au fost răniți, iar o deputată, Jasmina Obradovic, în vârstă de 64 de ani, din partidul de guvernământ SNS, a suferit un accident vascular cerebral şi se află în stare critică.
„Parlamentul va continua să lucreze şi să apere Serbia”, a declarat ea.
Membrii opoziției sârbe au creau un adevărat haos în Parlament, ei aruncând fumigene, sticle și alte obiecte în sală.
Președinta Adunării Serbiei, care se afla la microfon, nu și-a mai putut continua discursul, sala fiind învăluită în fum. De altfel dezbaterile au fost suspendate, iar imaginile din Parlament arată o scenă de dezordine totală.
Tensiunile politice din Serbia rămân ridicate de mai multe zile.
În ultimele săptămâni au avut loc proteste masive anticorupție declanșate de tragedia din noiembrie, când prăbușirea unei copertine de beton într-o gară recent renovată din Novi Sad a provocat moartea a 15 persoane.
Sursa: adevărul.ro
Donald Trump riscă un război total în Congres pentru Pentagon: Democrații cer demiterea lui Pete Hegseth și blochează banii pentru conflictul cu Iranul
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, se îndreaptă spre o confruntare politică de proporții la Washington, fiind prins între presiunile tot mai agresive ale opoziției democrate și avertismentele venite din interiorul propriului Partid Republican.
Tragedie în Bosnia și Herțegovina: trei morți și mai mulți răniți după prăbușirea unui elicopter militar cu 15 persoane la bord
Trei persoane și-au pierdut viața după ce un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina, cu 15 persoane la bord, s-a prăbușit joi în nord-estul țării 'în timpul unei operațiuni de rutină', potrivit informațiilor transmise de televiziunea publică Federalna, informează EFE.
Nava lovită de 3 drone în timp ce se îndrepta spre Constanța s-a scufundat în Marea Neagră: transporta baterii litiu-ion, lichide corozive și acizi
Portcontainerul Contship Jet, care se îndrepta spre Constanța, s-a scufundat în Marea Neagră după atacul cu drone din noaptea de marți spre miercuri. Peste 20 de containere cu substanțe periculoase plutesc în derivă aproape de România.