Șeful de secție al IP Botanica, reținut pentru corupție: vizat în patru dosare și restabilit în funcție

Șeful de secție al Inspectoratului de Poliție Botanica, reținut miercuri, 22 aprilie, într-un dosar de corupere pasivă și activă comise în circumstanțe agravante, a fost anterior vizat în alte patru dosare penale și chiar concediat disciplinar din poliție, însă a fost restabilit în funcție prin decizie judecătorească, precizează șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 22 aprilie 2026, 21:28
Șeful de secție al IP Botanica, reținut pentru corupție: vizat în patru dosare și restabilit în funcție

Totodată, acesta a declarat că majoritatea celor șase angajați reținuți sunt tineri, cu o experiență profesională redusă, transmite Realitatea.MD.

Viorel Cernăuțeanua a precizat că cinci dintre cei șase polițiști au o vechime între șase luni și trei ani.

„Din cei șase angajați care au fost reținuți, cinci au o vechime de la șase luni până la trei ani, deci sunt tineri angajați”, a declarat Cernăuțeanu.

Potrivit acestuia, doi dintre suspecți sunt subofițeri, iar alți trei sunt absolvenți ai Universitatea de Educație Fizică și Sport.

„Am depus solicitări pentru a revizui procesul de instruire a angajaților poliției și pentru a reveni la pregătirea unui număr mai mare de polițiști în cadrul Academiei. Anual avem între 600 și 800 de angajați noi, iar Academia pregătește doar 60–90”.

Precizăm că, șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost reținuți într-un dosar de corupere pasivă și activă comise în circumstanțe agravante.

Potrivit Centrul Național Anticorupție, acțiunile au avut loc în seara zilei de 21 aprilie 2026, când ofițerii anticorupție, împreună cu procurorii Procuraturii raionului Cahul și Procuraturii municipiului Chișinău, cu suportul Direcției Inspectare Efectivă a Inspectoratul General al Poliției, au desfășurat peste 30 de percheziții în mai multe locații din capitală, inclusiv în birourile unor angajați ai IP Botanica.

În urma descinderilor, un șef de secție și alți cinci angajați au fost reținuți și plasați în izolator pentru 72 de ore.

Anchetatorii susțin că aceștia ar fi pretins și primit în mod sistematic bani, în sume cuprinse între 3.000 și 10.000 de dolari, atât în numerar, cât și în monedă virtuală. Mijloacele financiare ar fi provenit de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri.

Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate

O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.