„Trei zile de tăcere ca la priveghi”. Reacția tardivă a Procuraturii Generale în legătură cu eventuala fiziune a PA cu PCCOCS
Procuratura Generală (PG) a reacționat abia vineri, 31 ianuarie curent, deși anunțul privind eventuala fiziune a Procuraturii Anticorupție (PA) cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a fost făcut încă miercuri, 29 ianuarie.
În aceste trei zile, procurorul general Ion Munteanu s-a abținut de la declarații. Într-un comunicat de presă, instituția susține că „urmărește cu atenție evoluțiile” privind sistemul procuraturilor specializate, având în vedere „impactul lor asupra sistemului instituțional”, scrie Realitatea.MD.
Comunicatul, potrivit PG, a fost emis „în contextul solicitărilor primite din partea instituțiilor mass-media”.
„Subliniem că structura Procuraturii constituie un element esențial al funcționării sistemului judiciar, asigurând coerența și eficiența activității de urmărire penală. În acest sens orice modificare a acestui sistem trebuie să țintească un act de justiție eficient, bazat pe nevoile reale ale societății și aliniat la bunele practici europene. Totodată, reiterăm că orice schimbare trebuie să aibă drept obiectiv consolidarea capacității Procuraturii de a-și îndeplini misiunea constituțională – apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanei, societății și statului”, se arată în comunicat.
De asemenea, responsabilii de la PG mai spun că sunt disponibili să participe la consultări și să contribuie „prin expertiza sa” la elaborarea unor soluții legislative care să răspundă interesului public și necesităților sistemului de justiție.
Amintim că, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru a anunțat că Procuratura Anticorupție (PA) ar putea să fuzioneze cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). În replică, Veronica Dragalin a anunțat că se opune și nu înțelege rostul modificărilor propuse de Ministerul Justiției.
Au apărut mai multe critici în spațiul public. O opinie separată a avut și deputata Partidului Acțiune și Solidaritate, Olesea Stamate, care spune că, înainte de a fi luate astfel de decizii, este nevoie de o evaluare complexă asupra acestor două instituții.
Iar fostul vice-director al Centrului Național Anticorupție (CNA), Cristina Ciubotaru, a spus că lipsa unui sediu pentru cele două procuraturi specializate ar fi prima problemă, dacă instituțiile ar fuziona acum.
113 candidați vor susține pe 7 octombrie examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură
Comisia de licențiere a profesiei de avocat a publicat lista candidaților care vor susține, pe 7 octombrie 2026, examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură. În această sesiune vor participa 113 persoane.
Agresorii care încalcă repetat ordinul de restricție ar putea ajunge la închisoare
Agresorii care încalcă repetat, cu intenție, ordinul de restricție de urgență ar putea fi pedepsiți cu închisoare. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de Ministerul Justiției, care înăsprește răspunderea pentru încălcarea măsurilor de protecție a victimelor violenței în familie și modifică regulile privind monitorizarea electronică a agresorilor.
Alla Stroici a demisionat din funcția de inspector-judecător: Ce a invocat în cererea sa
Inspectoarea-judecător Alla Stroici și-a depus cererea de demisie din funcție, invocând motive personale și menționând că se află în imposibilitatea de a-și continua mandatul. CSM a aprobat demisia, iar pentru ocuparea funcției vacante urmează să fie organizat un concurs.