Vicepreședintele Oficiului Teritorial Anenii Noi al fostului Partid „Șor”, condamnat la închisoare

Vicepreședintele Oficiului Teritorial Anenii Noi al fostului Partid Politic „Șor” a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, pentru complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat. Sentința a fost pronunțată la 25 noiembrie 2025, de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 25 noiembrie 2025, 20:52
Vicepreședintele Oficiului Teritorial Anenii Noi al fostului Partid „Șor”, condamnat la închisoare

Pe lângă pedeapsa principală, instanța i-a aplicat și interdicția de a ocupa funcții sau de a desfășura activități de administrare și gestionare financiară a partidelor politice timp de 4 ani, scrie Realitatea.MD.

Magistrații au dispus menținerea arestului preventiv, aplicat prin încheierea din 3 iulie 2025, precum și păstrarea dosarului de căutare a inculpatului.

Totodată, din contul acestuia va fi confiscată suma de peste 2,9 milioane de lei, reprezentând mijloace financiare folosite la comiterea infracțiunii. În vederea confiscării speciale, a fost menținut sechestrul asupra bunurilor inculpatului.

Sentința poate fi contestată conform prevederilor legale.

Directorul Penitenciarului Pruncul rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel a respins recursul procurorilor

Directorul Penitenciarului Pruncul, Eduard Timofei, cercetat pentru infracțiuni de corupție, viol și hărțuire sexuală, rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel Centru a respins recursul procurorilor și a menținut decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Informația a fost confirmată pentru IPN de purtătoarea de cuvânt a instanței de apel, Adelina Roșca.

Republica Moldova, condamnată la CEDO pentru încălcarea securității raporturilor juridice într-un litigiu privind dreptul la moștenire

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Galina Roșca și alții v. Republica Moldova. Cauza se referă la o pretinsă ingerință în dreptul de moștenire al reclamanților, cu încălcarea principiului securității raporturilor juridice, contrar Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.