(FOTO) Autorul unui atac armat de Ziua Independenţei în 2022, la Highland Park, lângă Chicago, Robert Crimo, pledează vinovat
Autorul unui atac în apropiere de Chicago, de Ziua Naţională americană în 2022, Robert Crimo, în vârstă de 24 de ani, a pledat vinovat înaintea începerii primelor pledoarii în procesul împotriva sa, relatează AFP.
Robert Crimo a deschis focul împotriva mulţimii cu o puşcă semiautomată, de pe acoperişul unui magazin, la începutul unei defilări de 4 iulie la Highland Park, un oraş înstărit situat la periferia Chicago, în nordul Statelor Unite.
Atacul s-a soldat cu şapte morţi şi 48 de răniţi.
Potrivit anchetatorilor, el era ”îmbrăcat în femeie”, purta o perucă şi era machiat, pentru a-şi ascunde identitatea şi tatuajele faciale.
El şi-a abandonat apoi arma şi a intrat în mulţimea de oameni evacuaţi, după care a fugit cu maşină până la Madison.
Însă s-a întors din drum şi a revenit la Chicago, unde a fost arestat.
Procesul a început în urmă cu o săptămână, prin selectarea juriului, înainte de prima şedinţă luni.
Procesul s-a oprit după ce a acuzatul a pledat vinovat.
Pedeapsa lui Robert Crimo, care riscă închisoarea pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate, urmează să fie pronunţată la 23 aprilie.
”UŞURARE COLECTIVĂ”
Anunţul a fost primit de către audienţă cu un ”uriaş sentiment de uşurare colectivă”, a declarat postului Fox 32 TV Ashbey Beasley, o locuitoare din Highland Park care particiopa la defilare împreună cu fiul său la 4 iulie 2022.
Tatăl lui Robert Crimo a pledat vinovat, în noiembrie 2023, de ”conduită iresponsabilă” pentru că l-a ajutat pe fiul său să obţină, la vârsta de 19 ani, înaintea vârstei legale de 21 de ani, a unui permis de portarmă, în pofida unor probleme de sănătate mentală ale tânărului.
El a fost condamnat la 60 de zile de închisoare şi la 100 de ore de muncă în folosul comunităţii.
În 2019, tânărul a încercat să se sinucidă.
În acelaşi an, forţele de ordine au intervebit la domicliul familiei în urma unui apel telefonic prin care erau avertizate că tânărul ameninţa ”să omoare pe toată lumea”. Ele au confiscat atunci 16 cuţite. Tatăl lui Robert Crimo spunea atunci că cuţitele îi aparţineau.
Sursa: news.ro
Maria Zaharova acuză România că vrea „anexarea” Rep. Moldova: „Unirea presupune o dorinţă reciprocă. Nu este altceva decât o înghiţire”
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Maria Zaharova, sfătuieşte ironic Occidentul să aplice termenul de „anexare” mai degrabă în legătură cu intenţia României în privinţa Republicii Moldova, în condiţiile în care el este folosit în special în legătură cu Crimeea, teritoriu ucrainean anexat unilateral de Moscova în 2014, şi cu cele patru regiuni din sud-estul Ucrainei declarate ca aparţinând Federaţiei Ruse după invazia rusă din 2022.
(VIDEO) O maşină a intrat în mulţimea de suporteri mexicani la Cabo San Lucas. Mai multe persoane au fost rănite
Sărbătorirea victoriei Mexicului în meciul de la Cupa Mondială cu Cehia, scor 3-0, a luat o turnură violentă noaptea trecută, după ce o maşină a intrat în mulţimea de suporteri din staţiunea turistică populară Cabo San Lucas, rănind peste 12 persoane, a anunţat primăria din Los Cabos într-un comunicat.
Bulgaria majorează cu 30% tarifele vinietelor începând cu 1 august/ Şi sancţiunile pentru cei care circulă fără vinietă valabilă cresc
Şoferii vor plăti taxe mai mari pentru utilizarea drumurilor în Bulgaria începând cu 1 august 2026, potrivit unui proiect de hotărâre pus în consultare publică de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Lucrărilor Publice de la Sofia.