Monumente istorice din Chișinău, restaurate în cadrul unui proiect moldo-francez, anunță Macron. Anetta Dabija: „Nici nu știu când ultima oară m-am bucurat așa de mult de un discurs”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, cu ocazia Zilei Independenței R.Moldova, a anunțat în discursul său că două monumente istorice din Chișinău vor fi restaurate în cadrul unui proiect comun.

Potrivit fondatoarei Asociației Obștești „Salvați Chișinăul”, consiliera municipală din partea PAS, Anetta Dabija, ar fi vorba despre Vila Herța și Kligman.
„Cred că un asemenea proiect va fi o oportunitate bună și pentru specialiștii noștri. Nici nu știu când ultima oară m-am bucurat așa de mult de un discurs”, a scris Dabija pe o rețea de socializare.
Aici este de menționat că un memorandum în acest sens a fost semnat miercuri, 27 august curent, de către ministrul Culturii, Sergiu Prodan, și Ambasadoarea Republicii Franceze la Chișinău, Dominique Waag.
De asemenea, documentul prevede valorificarea oportunităților de finanțare naționale, europene și internaționale, inclusiv prin implicarea Agenției Franceze de Dezvoltare; planificarea lucrărilor de restaurare în două etape: reabilitarea vilei urbane a lui Vladimir Herța, proprietate publică, cu deschidere parțială pentru public în 2027, și ulterior restaurarea vilei urbane a lui Moisei Kligman.
Semnatarii au agreat ca raportul preliminar să fie prezentat celor doi șefi de stat în termen de șase luni, iar studiul complet de fezabilitate să fie finalizat până la sfârșitul anului 2026.
Vila urbană a lui Vladimir Herța (numită și Casa Herța) este un monument de arhitectură și istorie de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău, amplasat în Centrul istoric, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, 115A. Arhitectura casei este realizată în stil eclectic, în formele barocului vienez.
Vila urbană a lui Moisei Kligman este un monument istoric și de arhitectură de însemnătate națională din orașul Chișinău. Este una din puținele case construite în stil neoclasic care s-au păstrat în oraș. În prezent este în gestiunea Muzeului Național de Artă al Moldovei.
Ziua Limbii Române, celebrată prin Marea Dictare Națională în PMAN
De Ziua Limbii Române, Marea Dictare Națională revine cu cea de-a III-a ediție. În acest context, suntem bucuroși să vă invităm în Piața Marii Adunări Naționale, pe 31 august, începând cu ora 9:00.
Romanul „Tu și alte femei”, lansat la Chișinău. Dumitru Crudu: „Un imn adus femeilor din epoca de azi, care, după părerea mea, a început în 2014, o dată cu invazia Rusiei în Crimeea”
Ultimul roman al scriitorului Dumitru Crudu, intitulat „Tu și alte femei”, a fost lansat la o librărie din capitală, atrăgînd numeroși cititori dornici să descopere noua apariție editorială și să dialogheze cu autorul.
Lansare de carte la Librăria din Centru: Tu și alte femei, de Dumitru Crudu
Joi, 21 august, la ora 17.15, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea romanului Tu și alte femei, de Dumitru Crudu, apărut la Editura Cartier în colecția Rotonda, coordonată de Em.Galaicu-Păun.
Comentarii facebook