Cei aproape 22 de ani de jurisprudență au avut ca pârâți Federația Rusă, Republica Moldova și, în trei situații, Ucraina. Datele provin din baza de date a Asociației Promo-LEX și extrasul oficial HUDOC realizat în mai 2026.

Cele 65 de cauze unice se compun din 55 de hotărâri pe fond și 10 decizii de inadmisibilitate, scoatere de pe rol sau admisibilitate parțială. Curtea s-a pronunțat de trei ori la nivelul Marii Camere: Ilașcu (2004), Catan (2012) și Mozer (2016). Restul cauzelor au fost soluționate de Camerele Secțiilor (23 cauze) și de Comitete de 3 judecători sub procedura „well established case law” (41 cauze).

„Apropierea celor 22 de ani de la prima hotărâre a Curții pe această regiune ne-a determinat să consolidăm într-un singur document întreaga jurisprudență. Cele 65 de cauze arată un tablou stabil. Curtea a constatat constant răspunderea Federației Ruse pentru încălcările Convenției petrecute pe teritoriul controlat de administrația de la Tiraspol. Republica Moldova a fost ținută responsabilă acolo unde a păstrat un control efectiv asupra reclamanților, înainte ca aceștia să fie transferați în regiune. Documentul este un instrument de lucru pentru autoritățile naționale, pentru parteneri externi și pentru cercetători. Rămân de făcut pași concreți: executarea sumelor datorate, protecția continuă a victimelor, documentarea sistematică a faptelor petrecute după septembrie 2022”, a declarat autorul raportului, Vadim Vieru, avocat, Asociația Promo-LEX.

Doctrina dublei jurisdicții, aplicată consecvent

Curtea a stabilit prin Ilașcu și alții că autoritățile ruse exercită o autoritate efectivă sau cel puțin o influență decisivă asupra administrației de facto din regiune. Răspunderea Federației Ruse derivă din prezența militară a Grupului Operativ al Trupelor Ruse și din sprijinul politic, economic și logistic acordat administrației de la Tiraspol. Republica Moldova păstrează jurisdicția teritorială formală, însă exercitarea ei este limitată din cauza ocupației. Statul rămâne titularul obligațiilor pozitive de a utiliza mijloacele diplomatice, judiciare și de altă natură rezonabilă pentru a proteja drepturile cetățenilor săi.

Reperul temporal al jurisdicției ruse a fost extins succesiv. Mozer (2016) îl fixează până în iulie 2010. Eriomenco (2017) îl actualizează până în septembrie 2016. Lotul Urusbiev și alții (2025) și hotărârea Zubco (2026) confirmă răspunderea pentru fapte din perioada 2015 până în 2018. Hotărârile pronunțate după 16 septembrie 2022, data excluderii Federației Ruse din Consiliul Europei, aplică articolul 58 din Convenție și rețin competența pentru fapte anterioare. 

Distribuția responsabilității între state

Federația Rusă este singura condamnată în 46 de cauze, adică 71 % din total. Patru cauze au condamnat ambele state: Ilașcu (2004) pentru perioada de după mai 2001, Braga (2017) pentru transferul reclamantului aflat sub controlul autorităților moldovene, Filin (2019) pentru reținerea în Chișinău și transferul ulterior în regiune, Negruța (2019) pentru transfer și confiscarea autovehiculului. Două cauze au condamnat doar Republica Moldova: Pocasovschi și Mihaila (2018) pentru condițiile din Penitenciarul nr. 8 din Bender, și Jestcov (2021) pentru aspectul procedural al articolului 2. În cauzele Soyma (2017), Kolobychko (2018) și Toțchi și alții (2021), Ucraina a figurat ca al treilea pârât și a fost exonerată în toate cele trei situații.

Aproximativ 6,4 milioane EUR datorați și neplătiți

Federația Rusă refuză sistematic să execute hotărârile CtEDO în cauzele privind regiunea transnistreană, atât înainte, cât și după excluderea sa din Consiliul Europei. Suma cumulată acordată reclamanților depășește 6,4 milioane EUR. Trei ani cuprind peste 60 % din această valoare: 2004 prin Ilașcu (aproximativ 750.000 EUR), 2012 prin Catan (aproximativ 1,07 milioane EUR) și 2018 prin Sandu (aproximativ 2,75 milioane EUR). Republica Moldova a achitat integral sumele datorate în cele cinci cauze unde a fost condamnată.

Cauza Sandu și alții (2018), cu peste 1.600 de reclamanți țărani moldoveni de pe malul stâng al Nistrului, rămâne cea mai amplă cauză colectivă. Curtea a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolului 13. La nivelul tuturor cauzelor CtEDO împotriva Federației Ruse, datoria cumulată depășește 2,9 miliarde EUR și cuprinde peste 2.200 de hotărâri neexecutate, conform raportării din iulie 2025.

Articolele Convenției încălcate frecvent

Articolul 5, privind dreptul la libertate și siguranță, apare în 26 de cauze. Articolul 3, privind interzicerea torturii, apare în 21 de cauze. Articolul 13, privind recursul efectiv, apare în 16 cauze. Articolul 6, privind procesul echitabil, apare în 15 cauze. Tiparul principal descris de aceste articole este următorul: reclamanți reținuți și „judecați” de structurile administrației de facto, în lipsa unei căi efective de recurs intern. Începând cu Apcov (2017), Curtea a stabilit că „instanțele” administrației de facto nu sunt „tribunale stabilite de lege” în sensul articolului 6. Principiul s-a aplicat în zeci de cauze ulterioare.

Articolele mai rar invocate corespund unor deschideri tematice. Aslanian (2021) a aplicat articolul 9 obiecției de conștiință față de serviciul militar impus de administrația de facto. Urusbiev și alții (2025) a marcat prima constatare a discriminării etnice prin cauza Vardiașvili. Zubco și alții (2026) a recunoscut, prin articolele 8, 10 și 11, interferența cu activitatea profesională a apărătorilor drepturilor omului.

Jurisdicția retrospectivă, după 16 septembrie 2022

Trei hotărâri marchează aplicarea competenței retrospective. Lypovchenko și Halabudenco (20 februarie 2024) a fost prima hotărâre pronunțată după excluderea Federației Ruse. Reclamanții au fost sancționați în 2015 și 2016 pentru opinii satirice publicate online. Urusbiev și alții (23 octombrie 2025) este o hotărâre consolidată care reunește jurnaliștii Serghei și Nicolae Ilcenco, Serghei Vardiașvili cu dublă cetățenie belarusă-moldovenească, Raușan Ahmetșin și Petru Mustea. Zubco și alții (19 februarie 2026) a constatat, pentru prima dată, interferența directă cu activitatea profesională a apărătorilor drepturilor omului care lucrează pe dosarul regiunii. Hotărârea cea mai recentă, V.I. (21 mai 2026), privește articolul 8 din Convenție.

Patru direcții pentru perioada următoare

Analiza identifică patru direcții pentru perioada următoare. Prima privește diseminarea constatărilor CtEDO în spațiul public moldovenesc, unde responsabilitatea Federației Ruse pentru drepturile omului în regiune este atribuită incomplet de către populație. A doua direcție vizează continuarea litigării strategice. Loturile de cauze comunicate Curții la sfârșitul anului 2025 și începutul anului 2026 vor genera, în 2026 și 2027, alte zeci de hotărâri pe fond.

A treia direcție privește documentarea riguroasă a faptelor curente. Pentru fapte petrecute după 16 septembrie 2022, calea procesuală la CtEDO se închide. Documentarea sistematică revine societății civile și Avocatului Poporului. A patra direcție rămâne presiunea politică pentru executare. O procedură adaptată, prin sechestre pe active rusești sau printr-un alt mecanism multilateral, este o discuție începută la nivelul Consiliului Europei și al Parlamentului European.

Analiza poate fi accesată aici.

Documentul de analiză jurisprudențială a fost elaborat de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar oferit de National Endowment for Democracy și Fundația Soros Moldova. Opiniile exprimate în document aparțin exclusiv autorilor; acestea nu pot fi interpretate sub nicio formă ca reflectând opinia și poziția National Endowment for Democracy și a Fundației Soros Moldova.