UPDATE // Beție stropită cu sânge, la Ceadîr-Lunga. Un bărbat și-a înjunghiat oaspetele
UPDATE // Medicii au încercat să-i salveze viața, însă din nefericire bărbatul a decedat la spital.
Știrea Inițială
Un bărbat se zbate între viață și moarte, după ce a fost înjunghiat de colegul de pahar la care se afla în opseție. Cazul a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 25 august, în jurul orei 13:45, în localitatea Baurci, din raionul Ceadîr-Lunga, susțin sursele PulsMedia.MD.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 56 de ani, care a mers în ospeție la un consătean în vârstă de 57 de ani. După ce au consumat împreună alcool, între cei doi s-a iscat un conflict, în urma căruia gazda a luat un cuțit de bucătărie cu care i-a aplicat o lovitură oaspetelui în regiunea cutiei toracice.
În urma incidentului, victima a fost transportată în stare gravă la spital fiind internată în Secția de Terapie Intensivă, iar cuțitarul a fost escortat la IP Ceadîr-Lunga, unde a fost reținut pentru 72 de ore.
Testat cu aparatul Drager, rezultatele au arătat că acesta avea o concetrație de 0,80 alcool pur în aerul expirat. În acest caz a fost inițiată o cauză penală, în cadrul cărora urmează a fi stabilite toate circumstanțele.
Tragicul accident de pe bulevardul Grigore Vieru // Șoferul fugar reținut. Acesta vizat în mai multe dosare penale, printre care furt și trafic de droguri
Oamenii legii l-au localizat și reținut pe șoferul fugar, care în această seară a spulberat doi pietoni care traversau pe trecerea de pietoni de pe bulevardul Grigore Vieru. În urma accidentului, o tânăr de 30 de ani a murit la spital, iar un tânăr de 21 de ani se zbate între viață și moarte.
Doi pietoni spulberați pe bulevardul Grigore Vieru. Unul a murit la spital, iar șoferul a dat bir cu fugiții
O tânăr a murit, iar un tânăr se zbate între viață și moarte, după ce au fost spulberați de un automobil în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni. Tragedia a avut loc în această seară pe bulevardul Grigore Vieru din capitală.
Braconierul care a împușcat trei mistreți și a accidentat mașina de la IP Dubăsari, trimis în arest
Bărbatul de 40 de ani, reținut după ce ar fi vânat ilegal trei mistreți și ar fi lovit cu mașina automobilul Poliției în timp ce încerca să fugă de oamenii legii, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost aprobată de magistrați marți, 10 noiembrie.