Părăsirea arestului la domiciliu ar putea fi tratată ca evadare, proiect al MJ
Părăsirea arestului la domiciliu ar putea fi tratată ca evadare, iar autoritățile vor putea da în urmărire persoanele pentru a le depista și verifica. Proiectul de lege este elaborat de Ministerul Justiției, care precizează că scopul este creșterea eficienței respectării măsurii preventive de arest la domiciliu, transmite IPN.
Potrivit ministerului de resort, proiectul prevede consolidarea mecanismelor de supraveghere, inclusiv prin utilizarea mijloacelor electronice de control. În cazul recepționării unor alerte sau dacă persoana nu răspunde la apelurile de verificare, reprezentanții organelor de drept vor interveni imediat pentru a verifica prezența acesteia la domiciliu.
Totodată, proiectul introduce posibilitatea aplicării măsurii de dare în consemn, prin care persoanele vizate vor fi incluse în bazele de date ale autorităților, pentru a putea fi identificate și localizate în cazul în care încearcă să se sustragă de la executarea pedepselor.
În același timp, persoanele condamnate care nu sunt prezente la pronunțarea sentinței vor putea fi anunțate automat în căutare, astfel încât să fie eliminat intervalul de timp în care acestea ar putea încerca să fugă sau să părăsească țara.
Proiectul va intra în vigoare la trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial.
Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate
O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.
Vitalie Budeci nu a trecut reevaluarea externă. Judecătorul va fi eliberat din funcție
Vitalie Budeci, judecător candidat la Curtea de Apel Centru, nu a trecut reevaluarea externă și urmează să fie eliberat din funcție, a constatat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în ședința din 22 septembrie 2026.
Cine sunt judecătoarele care au câștigat concursurile pentru funcțiile vacante de la Curțile de Apel Centru și Nord
Cinci judecătoare au fost desemnate câștigătoare ale concursurilor pentru ocuparea unor funcții vacante la Curțile de Apel Centru și Nord. Deciziile au fost luate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ședința din 22 septembrie.