Un bărbat paralizat care a primit implant cerebral, poate controla calculatoarele cu mintea
Un accident l-a lăsat pe Noland Arbaugh paralizat, dar un implant cerebral îi permite acum să controleze un computer doar cu gândurile sale. Această tehnologie incredibilă ar putea schimba viața a milioane de oameni.
La doar 22 de ani, tânărul american a suferit un accident într-o tabără de vară din New York. O lovitură puternică la cap l-a lăsat complet paralizat.
„Când m-am trezit cu fața în jos în apă, incapabil să mă mișc sau să respir, am știut imediat că sunt paralizat”, a povestit el pentru The Guardian.
De atunci, viața lui s-a schimbat complet. A devenit complet dependent de familie, care făcea totul pentru el. Îi dădeau să mănânce, să bea, îl ajuta să se îmbrace. Lucruri simple, precum trimiterea unui mesaj privat, erau incredibil de dificile pentru Noland.
După aproape opt ani, Noland a decis să își pună toată încrederea într-o tehnologie revoluționară, iar în ianuarie 2024, a devenit primul om căruia i-a fost implantat cipul Neuralink, al companiei lui Elon Musk. Cipul este un dispozitiv care conectează creierul la un computer. Operația a fost realizată cu ajutorul unui robot special, iar riscurile erau mari: infecție, hemoragie, leziuni cerebrale. Dar pentru Noland Arbaugh a fost un miracol.
„Creierul meu este ultima parte din mine pe care o mai pot controla”, a spus el pentru The Guardian, explicând decizia sa.
La scurt timp după operație, Noland putea deja să folosească un laptop doar cu gândurile sale. A început să joace șah, să navigheze pe internet, să verifice rețelele sociale.
„Uneori uit cât de impresionant este, pentru că a devenit atât de natural pentru mine”, a mărturisit el. Apoi, și-a testat abilitățile într-un joc video. „Îmi băteam prietenii! Mi-a explodat mintea!” a spus el entuziasmat.
Cipul Neuralink N1 este un dispozitiv plasat în cortexul motor, partea creierului responsabilă de mișcare. Practic, el traduce semnalele creierului în comenzi digitale. Evoluția tehnologică este, într-adevăr, uluitoare. Oamenii paralizați ar putea avea din nou control asupra tehnologiei și, într-o oarecare măsură, și asupra propriei vieți.
Sursa: libertatea.ro
OpenAI revizuiește regulile de siguranță după ce modelele sale au scăpat de sub control în timpul testelor
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a anunțat că își înăsprește măsurile de siguranță în cadrul testelor modelelor de inteligență artificială (AI), în urma unor atacuri cibernetice de mare amploare realizate de software-ul AI, conform unui mesaj publicat marți de companie pe blogul său, citat miercuri de agenția de presă DPA.
Un nou dispozitiv de stocare, construit de China, păstrează un bit pe un suport constituit de un singur electron
Cercetători din China au creat un nou cip care folosește un singur electron pentru a stoca un bit de date, conform unui studiu publicat pe 16 iulie în revista Science, transmite joi Live Science.
Spotify va lansa o etichetă care permite identificarea muzicii generate de AI
Gigantul de streaming Spotify a anunțat marți că va lansa, la jumătatea lunii septembrie, o etichetă nouă - ''AI Persona'' -, care va permite identificarea clară a conținuturilor generate de AI și nu de persoane reale, informează AFP.