(SURSE) Cine este avocatul cu mașină de lux, reținut de CNA pentru o șpagă de 50 000 de euro
Andrian Berezovschi s-a dovedit a fi avocatul care a fost luat astăzi la puricat de ofițerii CNA, fiind bănuit că ar fi pretins și primit suma de 50 000 euro, în mai multe tranșe, de la o persoană, susținând că are influență asupra unor magistrați, în scopul influențării unei hotărâri într-un dosar civil, susțin sursele PulsMedia.MD din cadrul CNA.
Berezovschi este membru al Uniunii Naționale a Barourilor din Republica Modova și face parte din Baroul Chișinău, dar și face parte din cabinetul avocatului cu același nume.
Potrivit profiulului său de pe linkedin, în perioada 2006 - 2010, a activat în calitate de șef al Secției juridice reclamații al MoldAsig, iar în 2021 a fost sancționat desciplinar cu o avertizare de către Uniunea Avocaților. CNA anunță într-un comunicat că banii ar fi fost oferiți pentru ca avocatul să determine judecătorii să caseze o decizie emisă de o instanță inferioară, prin care o companie urma să restituie o datorie de aproape 3 milioane de lei către o altă firmă.
„Tot acest avocat este vizat și într-un nou episod, începând cu 25 iulie 2025, în care ar fi pretins 7 000 euro de la aceeași persoană, invocând că poate influența persoane publice, astfel încât acestea să claseze un dosar penal în care beneficiarul plății este cercetat pentru infracțiuni grave. În urma măsurilor speciale de investigație desfășurate în municipiul Chișinău, sub controlul CNA, suma de 7 000 euro a fost transmisă avocatului, care a fost reținut în flagrant delict. În urma percheziției asupra automobilului de model „Land Rover Discovery”, a fost depistată suma de 7000 de euro”, se mai menționează în comunicat.
Cercetările continuă, iar CNA și Procuratura mun. Bălți cooperează pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea completă a faptelor.
(VIDEO) Escrocherie imobiliară de 25 de milioane de lei în sectorul Botanica
O presupusă schemă de escrocherie și spălare de bani în domeniul construcțiilor, care ar fi provocat un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei, a fost deconspirată de oamenii legii la Chișinău. Șase persoane au fost reținute, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile, obiecte de lux și un automobil evaluat la 3,7 milioane de lei.
Nicio zi fără tragedii pe șoselele din R.Moldova. Femeie lovită mortal de un automobil, la Hîncești
O femeie a murit, după ce a fost lovită de un automobil. Cazul a avut loc în această dimineață, pe traseul R-34, în apropierea satului Sărata-Galbenă, din raionul Hîncești.
(VIDEO) „Dragoste online” pentru americani și europeni pe bani. Percheziții INI în Chișinău și la Orhei
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, documentează activitatea unui grup de persoane suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie online, prin intermediul unei platforme.