FSB susţine că a dejucat un atac cu pachete capcană împotriva personalului militar. Explozibilul ar fi fost ascuns în cutii de parfum
Serviciile de securitate ruse (FSB) au afirmat joi că au dejucat un atac cu colete capcană care viza personal militar şi oficiali implicaţi în ofensiva rusă în Ucraina, acuzând serviciile speciale ucrainene că se află în spatele planului eşuat. Rusia şi Ucraina se acuză reciproc în mod regulat de „sabotaj” sau tentative de „atentat”, acţiuni care ar fi puse în practică de membri ai populaţiei locale recrutaţi în special pe reţelele sociale.
Într-un comunicat de presă, FSB a precizat că cinci pachete conţinând dispozitive explozive artizanale ascunse în cutii de parfum au fost confiscate pe aeroportul din Celiabinsk, în Urali.
Recuperate dintr-o ascunzătoare din Celiabinsk şi trimise prin poştă de un cetăţean rus, născut în 2003, care fusese „recrutat de serviciile speciale ucrainene” SBU, pachetele erau destinate militarilor şi funcţionarilor „care ajută unităţile militare” desfăşurate în Ucraina, potrivit aceleiaşi surse.
Destinatarii coletelor-capacană locuiau la Moscova, Voronej, în regiunea Krasnodar şi în regiunea Saratov, se arată în comunicatul FSB.
După trimiterea pachetelor, „serviciile speciale ucrainene au încetat orice contact” cu executorul, fără a-i plăti recompensa promisă, a precizat FSB.
În 2024, bărbatul arestat acum adunase deja informaţii în numele Kievului despre militarii ruşi din Enghels, în regiunea Saratov, şi despre angajaţii unei companii militare din Ekaterinburg, susţine FSB. O anchetă pentru „trafic cu explozibili” şi „tentativă de atentat” a fost deschisă împotriva sa, potrivit comunicatului.
Rusia, care şi-a lansat trupele împotriva Ucrainei în februarie 2022, bombardând zilnic oraşele şi satele vecinului său, a avut mai multe personalităţi ruse sau pro-ruse vizate de atentate în ultimii trei ani. Majoritatea acestor atacuri au fost atribuite Kievului sau revendicate de serviciile secrete ucrainene (SBU), cel mai recent fiind asasinarea generalului rus Igor Kirillov la Moscova în decembrie 2024.
Sursa: news.ro
Donald Trump riscă un război total în Congres pentru Pentagon: Democrații cer demiterea lui Pete Hegseth și blochează banii pentru conflictul cu Iranul
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, se îndreaptă spre o confruntare politică de proporții la Washington, fiind prins între presiunile tot mai agresive ale opoziției democrate și avertismentele venite din interiorul propriului Partid Republican.
Tragedie în Bosnia și Herțegovina: trei morți și mai mulți răniți după prăbușirea unui elicopter militar cu 15 persoane la bord
Trei persoane și-au pierdut viața după ce un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina, cu 15 persoane la bord, s-a prăbușit joi în nord-estul țării 'în timpul unei operațiuni de rutină', potrivit informațiilor transmise de televiziunea publică Federalna, informează EFE.
Nava lovită de 3 drone în timp ce se îndrepta spre Constanța s-a scufundat în Marea Neagră: transporta baterii litiu-ion, lichide corozive și acizi
Portcontainerul Contship Jet, care se îndrepta spre Constanța, s-a scufundat în Marea Neagră după atacul cu drone din noaptea de marți spre miercuri. Peste 20 de containere cu substanțe periculoase plutesc în derivă aproape de România.