SUA cer eliminarea termenilor „climă” și „egalitate de gen” dintr-un document ONU privind sprijinul țărilor sărace

SUA încearcă să slăbească un acord global destinat sprijinirii țărilor în curs de dezvoltare care se confruntă cu efectele schimbărilor climatice și alte provocări majore, arată un document intern al Organizației Națiunilor Unite consultat de Reuters. Administrația Trump dorește eliminarea termenilor precum „climă”, „egalitate de gen” și „durabilitate” din text.

publicat de Veronica Ciortan
luni, 5 mai 2025, 19:20   53
SUA cer eliminarea termenilor „climă” și „egalitate de gen” dintr-un document ONU privind sprijinul țărilor sărace

Administrația Trump se opune reformelor propuse ale sistemului financiar global, menite să ajute țările în curs de dezvoltare, inclusiv în privința fiscalității, evaluărilor de credit și subvențiilor pentru combustibili fosili. De asemenea, dorește eliminarea termenilor precum „climă”, „egalitate de gen” și „durabilitate” din text. 

Documentul, care nu a mai fost făcut public până acum, oferă o imagine asupra modului în care administrația Trump încearcă să imprime agenda „America First” în cadrul instituțiilor menite să soluționeze crizele sistemice globale, inclusiv prin opoziția față de eforturile de combatere a schimbărilor climatice și promovare a diversității, notează Reuters. 

Ce termeni vrea să schimbe Washingtonul  

Având în vedere schimbările în desfășurare la Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional privind combaterea schimbărilor climatice, deja întâmpinate cu rezistență de secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, documentul arată că Washingtonul încearcă să dilueze și mai mult eforturile de reformă. 

A patra Conferință Internațională pentru Finanțarea Dezvoltării (FFD4), organizată o dată la zece ani, va avea loc în iunie la Sevilla, Spania, și își propune să stabilească direcția strategică a instituțiilor financiare de dezvoltare ale lumii. Proiectul de negocieri din 11 aprilie, întocmit de reprezentanții permanenți ai Mexicului, Nepalului, Norvegiei și Zambiei la ONU, cu sprijinul secretariatului ONU, conține adnotări privind pozițiile celor 193 de state participante. 

Printre punctele vizate, SUA dorește eliminarea unei referințe la un „pachet de reforme” pentru dezvoltare durabilă. De asemenea, vrea înlocuirea angajamentului de „a reforma arhitectura financiară internațională” cu o formulare mai vagă: „recunoașterea necesității de a-i spori reziliența și eficiența în fața provocărilor și crizelor actuale și viitoare”. Astfel de modificări de limbaj reflectă nivelul de angajament comun care poate fi apoi folosit ca bază pentru acțiuni sau inacțiuni în negocierile viitoare. 

Secretarul general al ONU, António Guterres, a recunoscut dificultățile ce urmează, dar a îndemnat „toate țările să fie prezente la masa discuțiilor de la Sevilla și să se concentreze pe soluții”, a transmis purtătoarea de cuvânt Florencia Soto Niño într-un e-mail adresat Reuters. 

Deși poziția SUA privind dezvoltarea a devenit mai dură sub conducerea lui Trump, documentul de negociere arată că Washingtonul rămâne favorabil unor eforturi precum colaborarea mai strânsă între țările în curs de dezvoltare și sectorul privat, precum și promovarea inovației și educației financiare.

Abordarea SUA privind schimbările climatice 

Un obiectiv-cheie al reformelor globale este sprijinirea mai eficientă a țărilor sărace în fața dezastrelor naturale agravate de schimbările climatice și promovarea dezvoltării economice prin utilizarea energiilor cu emisii reduse de carbon în locul combustibililor fosili tradiționali. 

Președintele Donald Trump a retras SUA din Acordul de la Paris privind clima, a redus cu peste 80% ajutorul extern pentru dezvoltare, ca parte a unei restructurări guvernamentale conduse de miliardarul Elon Musk, și a declanșat un război comercial care afectează multe națiuni mai sărace. 

Printre punctele din documentul FFD4 la care SUA se opune se numără apelul pentru explorarea unor „impozite de solidaritate globală”, taxe pe activități poluante sau pe averile mari, pentru a finanța dezvoltarea durabilă. Dacă ar fi incluse, aceste taxe ar putea fi preluate în negocierile fiscale ale ONU din acest an și ar sprijini o inițiativă condusă de Franța, Kenya și Barbados, care urmărește instituirea acestor taxe la nivelul unor grupuri restrânse de state. 

Și alte țări se opun acestor idei, printre care Rusia, Arabia Saudită și China.

SUA pun presiune pentru un acord mai slab 

SUA mai dorește eliminarea unui paragraf care cere ca firmele să plătească impozite acolo unde desfășoară activitatea economică; a unui alt paragraf privind sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare pentru a-și crește transparența fiscală; și a unuia care vizează eliminarea subvențiilor ineficiente pentru combustibili fosili. 

Multe dintre cele mai sărace țări ale lumii se confruntă cu datorii mari și costuri ridicate pentru reconstrucția post-dezastre, dar SUA vrea să elimine un paragraf privind reforma sistemului de evaluare financiară (rating). Acesta include și o propunere ca agențiile de rating să adopte o abordare mai favorabilă față de țările sărace care își restructurează voluntar datoriile pentru a investi în proiecte verzi. 

De asemenea, SUA se opune unui angajament de a asigura „finanțare adecvată și neîntreruptă, în condiții corespunzătoare, pentru protecție socială și alte cheltuieli sociale esențiale în timpul șocurilor și crizelor”, arată documentul. 

Deși SUA are o influență semnificativă, fiind cel mai mare acționar atât în cadrul Băncii Mondiale, cât și al FMI, și își reevaluează în prezent rolul în ambele instituții, textul final al acordului va suferi modificări în urma negocierilor din luna mai, până la adoptarea consensuală în iunie. Poziția SUA pune presiune pe celelalte state pentru a accepta un acord mai slab, întrucât negocierile urmăresc adoptarea prin consens.

Sursa: digi24.ro

Trei tineri morți într-un Porsche închiriat cu câteva ore înainte să se facă scrum, pe o șosea din Italia

Trei tineri au murit într-un accident cumplit produs, sâmbătă, pe drumul provincial 85, între Torchiarolo și Lendinuso, în apropiere de Brindisi. Bolidul de lux marca Porsche în care se aflau s-a izbit de un copac și a luat foc. Comunitatea este în stare de șoc după moartea celor trei tineri, două fete și un bîiat, care nu au avut nicio șansă de scăpare, relatează Quotidiano Nazionale și La Milano.