Adjunctul și interimarul de la PA au depus dosarele pentru concursul la funcția de șef al Procuraturii Anticorupție
Doi candidați s-au înscris la concursul pentru funcția de șef al Procuraturii Anticorupție (PA), anunță Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). Este vorba despre adjunctul Octavian Iachimovschi și șeful interimar al PA, Marcel Dumbravan.
Recepționarea dosarelor a început pe 20 martie și s-a încheiat pe mai 2025. Următoarea etapă este preselecția candidaților, care urmează a fi efectuată de către o comisie specială, instituită de CSP, care va fi responsabilă să examineze dosarele și să realizeze proba interviului.
„Comisia specială examinează, în ședință închisă, dosarele candidaților și ia decizia cu privire la admiterea lor. Ulterior, lista finală a candidaților admiși se plasează pe pagina web a Consiliul Superior al Procurorilor”, precizează membrii CSP.
Fosta șefă a PA, Veronica Dragalin, a demisionat pe 19 februarie 2025. Ulterior, fosta funcționară a acuzat mai mulți reprezentanți ai guvernării, inclusiv președinta și premierul, de presiuni. Declarațiile sale au fost calificate drept falsuri.
Atribuțiile sale au fost preluate, până la numirea unui nou procuror-șef anticorupție, de Marcel Dumbravan.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.