Chișinăuian trimis în judecată pentru că a descărcat peste 7000 de fișiere cu pornografie infantilă
Un locuitor al Capitalei, în vârstă de 35 de ani, care a descărcat de pe internet peste 7000 fișiere cu pornografie infantilă, a fost trimis pe banca acuzaților, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).
„Învinuitul își recunoaște vinovăția pentru faptul că în 2018-2024 a descărcat aceste imagini de pe internet prin programul „BitTorrent”, ceea ce implică faptul că în mod automat aceleași imagini erau disponibile și pentru alte persoane care-și doreau să le primească. De asemenea, în același scop învinuitul a navigat pe internet în rețeaua „Dark web,” precum și a accesat pornografie infantilă prin metoda denumită „incognito” a navigatorului, crezând că așa nu va intra în vizorul oamenilor legii.Totuși, procurorii PCCOCS l-au pus sub învinuire, urmare a sesizării parvenite din partea Interpol. Totodată, în cadrul perchezițiilor ofițerii INI sub conducerea procurorilor specializați au depistat în telefonul și calculatorul bărbatului peste 50 de fișiere cu imagini și filmulețe ale copiilor abuzați sexual”, se arată în comunicatul emis de PCCOCS.
Potrivit Codului penal, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 3 ani.
PCCOCS precizează că în 2024 au fost pornite 33 de cauze penale pentru comiterea infracțiunii de pornografie infantilă, dintre care în 10 dosare urmărirea penală deja a fost terminată, astfel încât instanța de judecată urmează să se pronunțe.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.
Parlamentul a votat legea anti-SLAPP. Amenzi de până la 250.000 de lei pentru acțiuni judiciare abuzive
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de protecție suplimentară împotriva acțiunilor judiciare intentate cu scop de intimidare sau cenzurare.