Emisarul chinez Li Hui, însărcinat de China să negocieze o rezolvare a crizei din Ucraina, urmează să efectueze o vizită, vineri, în Polonia
Emisarul chinez Li Hui, însărcinat de Beijing să discute o rezolvare a crizei din Ucraina, urmează să efectueze vineri o vizită la Varşovia, anunţă Ministerul polonez de Externe, relatează AFP.
”Aşa va fi”, s-a limitat să spună un purtător de cuvânt al Ministerului polonez de Externe Lukasz Jasina, contactat de AFP după ce un jurnalist de la postul de radio TOK FM a anunţat, într-un mesaj postat pe Twitter, o întâlnire între emisarul chinez şi un membru al Guvernului polonez.
Li Hui, Reprezentant Special în Afaceri Eurasiatice, însărcinat să discute despre o soluţionare a conflictului armat din Ucraina, efectuează marţi şi miercuri o vizită la Kiev, declarat luni AFP un oficial guvernamental ucrainean.
Li Hui urmează să efectueze vizite în Franţa, Germania şi Rusia, în afară de Ucraina şi Polonia, în vederea unei ”rezolvări politice a crizei din Ucraina”, potrivit Beijingului.
China nu l-a condamnat niciodată în mod public pe Vladimir Putin, care a invadat Ucraina.
Beijingul, care se prezintă drept o parte neutră în conflict, vrea să joace rolul de mediator, în pofida faptului că poziţia sa de partener economic şi diplomatic al Moscovei îl descalficiă, în opinia anumitor capitale europene.
sursa: news.ro
Două persoane rănite grav în timpul ultimei curse cu tauri a festivalului de la Pamplona din acest an
Două persoane au fost rănite grav marți în timpul ultimei curse cu tauri din cadrul ediției de anul acesta a Festivalului San Fermin, desfășurat la Pamplona, în nordul Spaniei, în timp ce numărul total al răniților se ridică la 10 participanți, au anunțat organizatorii, potrivit DPA.
Trump a notificat Congresul cu privire la un nou război împotriva Iranului
Preşedintele Donald Trump a notificat oficial legislatorii în weekend că Statele Unite se află din nou în război cu Iranul, ceea ce acordă administraţiei sale un termen suplimentar de 60 de zile pentru a recurge la forţă militară în regiune fără aprobarea Congresului, relatează Politico.com.
China reţine de aproape doi ani un seismolog american care a studiat testele nucleare nord-coreene
Un cercetător american de origine chineză, care a publicat lucrări finanţate de SUA despre detectarea testelor nucleare nord-coreene, este reţinut în China de aproape doi ani şi urmează să fie judecat sub acuzaţia de spionaj, potrivit soţiei sale, a unor congresmeni americani şi a două grupuri de apărare a drepturilor ostaticilor, relatează Reuters.