(VIDEO) Magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, scapă de pedeapsă vitezomanul cu BMW implicat în accidentul soldat cu decesul unui adolescent de 15 ani în 2018
Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea recentă a unei sentințe, în privința unui bărbat de 34 de ani acuzat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane (art.264 alin.(3) lit. b) din Codul penal).
Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, procesul penal a fost încetat, din motiv că fapta ar constitui o contravenție (art.236 din Codul contravențional – depășirea vitezei). Inculpatul a fost recunoscut vinovat pentru comiterea contravenției, fiind încetat și procesul contravențional în privința acestuia, din motivul expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere contravențională.
Procurorii nu sunt de acord cu soluția instanței și o vor contesta cu apel. Conform rechizitoriului, la 26 august 2018, inculpatul, conducând automobilul de model „BMW 320”, se deplasa pe bd. Dacia, mun. Chișinău.
În timpul deplasării cu o viteză excesivă, apropiindu-se de intersecția cu str. Băcioii Noi, mun. Chișinău s-a ciocnit în automobilul de model „Mazda 6”, care efectua manevra de virare la stânga de pe bd. Dacia spre str. Băcioii Noi, în urma cărui fapt, pasagerul automobilului de model „Mazda 6”, în vârstă de 15 ani a decedat, iar șoferului i s-au cauzat vătămări corporale medii.
Inculpatul nu și-a recunoscut vina în comiterea faptelor imputate.
Parlamentul extinde structura CNA – Instituția va avea încă 150 de angajați și un al treilea director adjunct
Parlamentul a aprobat extinderea structurii organizatorice a Centrului Național Anticorupție (CNA), prin majorarea efectivului-limită al instituției cu 150 de posturi.
Părinții singuri, care au copii cu vârsta de până la 16 ani, vor putea fi antrenați în ture de noapte doar cu acordul lor scris
Concediile de maternitate și paternală vor fi incluse în categoria perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat în prima lectură de Parlament.
Comisia de evaluare a procurorilor a contestat la CSJ decizia CSP privind promovarea procurorului Vasile Plevan
Comisia de evaluare a procurorilor a contestat vineri, 26 iunie, la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) prin care a fost respins raportul negativ al Comisiei privind procurorul anticorupție Vasile Plevan. iar în consecință, CSP a decis că acesta promovează evaluarea externă.