În urma unei proceduri finalizate printr-o decizie irevocabilă a Curții Supreme de Justiție din 23 octombrie 2008, un spațiu comercial deținut în coproprietate de către societatea reclamantă și societatea M. a fost împărțit între aceste două societăți. Considerând că valoarea loturilor atribuite fiecăreia era inegală, societatea reclamantă a introdus o acțiune pentru plata unei sulte împotriva societății M. Printr-o decizie din 11 iulie 2012, Curtea Supremă de Justiție a decis încetarea procedurii respective, apreciind că acțiunea nu putea fi examinată în cadrul unei proceduri distincte de cea privind partajul. Ea a adăugat că, prin intermediul unei cereri de pronunțare a unei hotărâri suplimentare în temeiul art. 250 din Codul de procedură civilă, societatea reclamantă putea formula cererea sa în fața instanței care se pronunțase asupra partajului.

Ulterior, societatea reclamantă a formulat o asemenea cerere, iar Curtea de Apel Chișinău i-a dat câștig de cauză, obligând societatea M. la plata sultei solicitate. Printr-o decizie din 10 iulie 2013, Curtea Supremă de Justiție, admițând recursul societății M., a casat hotărârea instanței inferioare și a respins cererea societății reclamante. Ea a constatat că aceasta nu solicitase plata unei sulte în procedura inițială și a apreciat, în consecință, că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 250 din Codul de procedură civilă pentru pronunțarea unei hotărâri suplimentare.

Invocând în fața Curții Articolul 6 § 1 din Convenție, societatea reclamantă s-a plâns de lipsa de imparțialitate a completului Curții Supreme de Justiție care a pronunțat încheierea din 10 iulie 2013, susținând că componența acestuia era aproape identică cu cea a completului care se pronunțase, la 11 iulie 2011, asupra unor chestiuni pe care le-a considerat similare.

În acest context, Curtea a stabilit că cererea societății reclamante privind pronunțarea unei hotărâri suplimentare se aseamănă cu o cale extraordinară de atac. În această privință, Curtea a constatat anterior că admiterea abuzivă a unei cereri similare a adus atingere principiului securității raporturilor juridice.

Chiar dacă procedura inițiată de către societatea reclamantă în temeiul art. 250 din Codul de procedură civilă nu intră, în principiu, în domeniul de aplicare al Articolului 6 din Convenție, Curții i-a revenit sarcina de a verifica dacă natura, întinderea și particularitățile acestei proceduri au făcut aplicabil Articolul respectiv în prezenta cauză.

În acest sens, Curtea a observat că legislația națională permitea unei părți să solicite pronunțarea unei hotărâri suplimentare în cazurile limitativ prevăzute la art. 250 din Codul de procedură civilă, iar instanța sesizată cu o astfel de cerere fie o putea respinge ca inadmisibilă, fie o putea admite și, în consecință, modifica hotărârea vizată.

În prezenta cauză, Curtea Supremă de Justiție a considerat că cererea de emitere a unei hotărâri suplimentare, formulate de către societatea reclamantă, nu corespundea criteriilor prevăzute de art. 250 din Codul de procedură civilă și a respins-o din motive procedurale. Prin urmare, ea nu a procedat la o reexaminare a cauzei.

În aceste condiții, Curtea nu a putut considera că procedura referitoare la această cerere constituia o continuare a procedurii inițiale sau că era determinantă pentru drepturile și obligațiile cu caracter civil ale societății reclamante. În consecință, garanțiile relevante ale Articolului 6 § 1 din Convenție nu erau aplicabile procedurii inițiate de societatea reclamantă în conformitate cu art. 250 din Codul de procedură civilă.

Subsidiar, Curtea a precizat că această concluzie nu aduce atingere chestiunii aplicabilității Articolului 6 din Convenție în ipoteza în care o cerere de emitere a unei hotărâri suplimentare ar fi admisă de către instanțele naționale.

Prin urmare, Curtea a constatat că cererea este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției și a declarat-o inadmisibilă în temeiul Articolului 35 §§ 3 lit. a) și 4 din Convenție.

Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.