Angajatul fictiv de la Moldova-Gaz, cu un salariu de aproape 800.000 lei – achitat

Judecătoria Chișinău l-a eliberat de răspundere pe un individ angajat fictiv în 2016-2019 la Moldova-Gaz, în pofida faptului că procurorii au cerut condamnarea la 10 ani de pușcărie.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 29 aprilie 2026, 09:56
Moldova gaz

Mai mult decât atât, la trimiterea dosarului în judecată – anunțată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în 2022 – procuratura specializată a solicitat tragerea la răspundere și a unui fost vicepreședinte al Consiliului acestei societății și a consilierului dânsului, care l-a convins să-l ia la muncă pe angajatul fictiv. Prin urmare, acestora doi procurorii PCCOCS le-au incriminat comiterea abuzului de serviciu.

În perioada celor aproape 700 de zile lucrătoare, angajatul figura ca salarizat într-o Secție de metrologie și măsurare a gazelor. Totuși, potrivit colegilor acestuia din întreprindere, deși avea o fișă a postului, învinuitul a fost văzut la muncă în toți acei trei ani doar până la 15 ori (sporadic, nu cu prezență de 8 ore). Mai mult decât atât, acesta nici nu a intrat în poșta electronică de serviciu, creată pentru acesta, ca să o folosească.

În pofida acestor încălcări stabilite, angajatul a primit salariu (inclusiv pentru asigurare socială și medicală), precum și bani pentru combustibilul mașinii, de peste 800.000 lei. Prin urmare, în 2020, Moldova-Gaz a pornit o anchetă de serviciu, după care a sesizat Procuratura Generală, care le-a încredințat procurorilor PCCOCS investigarea acestui caz, în iulie 2022, ceea ce a dus la trimiterea celor trei în judecată, în august.

Urmare a achitării acestuia de către Judecătoria Chișinău pentru escrocheria probată de procurorii PCCOCS, acuzatorii de stat o vor contesta la Curtea de Apel Centru (cu asigurarea prezumției nevinovăției figuranților până la o hotărâre finală, potrivit legii).

Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate

O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.