NEWS ALERT

Și-a bătut mama până la moarte. Bărbat din Nisporeni, condamnat la 13 ani de închisoare

Procuratura raionului Nisporeni a obținut o sentință de condamnare pe o cauză penală de învinuire a unui bărbat de 38 de ani, originar din orașul Nisporeni, de comiterea infracțiunii de violență în familie soldată cu decesul victime.

publicat de Anatol Chirilov
joi, 23 noiembrie 2023, 11:07
condamnat

Astfel, potrivit sentinței din 22 noiembrie 2023, pronunțată de Judecătoria Ungheni, inculpatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 13 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, aflându-se la domiciliul său din orașul Nisporeni, fiind în stare de ebrietate alcoolică, a inițiat un conflict cu mama sa. Altercația a degenerat în bătaie, fiul aplicându-i mamei sale mai multe lovituri în regiunea capului, care au cauzat decesul femeii.  

Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile de la data pronunțării sentinței motivate, la Curtea de Apel Chișinău.

Ex-vicepreședinte „Victoriabank” - trimis pe bancă acuzaților pentru complicitate la o escrocherie săvârșită de către o organizație criminală și spălare de bani

Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale în care fostului vicepreședinte al BC „Victoriabank”. Acesta este acuzat de complicitate la escrocherie și spălare de bani, în interesul organizației criminale conduse de Vladimir Plahotniuc.