Alexandru Tănase critică declarațiile contradictorii ale autorităților după incidentul de pe Nistru: „Cine vorbește în cunoștință de cauză?”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, critică declarațiile contradictorii ale autorităților Republicii Moldova privind incidentul de pe Nistru din 15 octombrie, în care grăniceri ucraineni au traversat frontiera de stat în timpul urmăririi unui cetățean ucrainean.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 20 octombrie 2026, 19:19
Alexandru Tănase

Într-o postare publică, Tănase a atras atenția asupra diferențelor dintre declarațiile deputatului PAS Lilian Carp, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, și poziția oficială a Ministerului Afacerilor Externe, potrivit politik.md.

Potrivit lui Tănase, Carp a declarat inițial că Republica Moldova a transmis Ucrainei o notă de protest și că subiectul a fost discutat cu autoritățile de la Kiev. Câteva ore mai târziu, MAE a precizat că nu a fost transmisă nicio notă de protest, iar cazul este gestionat prin canalele de comunicare instituțională.

„Cu alte cuvinte, președintele comisiei parlamentare responsabile de securitatea națională anunță o acțiune diplomatică pe care instituția responsabilă de politica externă spune că nu a întreprins-o”, a remarcat Alexandru Tănase.

Fostul președinte al Curții Constituționale susține că problema principală nu este dacă autoritățile trebuiau sau nu să transmită o notă de protest, ci faptul că instituțiile statului prezintă public informații contradictorii despre un incident care a provocat reacții în societate.

„Și atunci apare o întrebare cât se poate de firească: cine vorbește în cunoștință de cauză? Deputatul care conduce comisia parlamentară de profil sau ministerul care gestionează relațiile diplomatice?”, a întrebat Tănase.

Acesta consideră că asemenea neconcordanțe ar trebui clarificate înainte ca informațiile să fie făcute publice, mai ales când este vorba despre securitatea națională și relațiile cu un stat vecin.

„La noi, se pare că autoritățile au descoperit o metodă originală de comunicare instituțională: una anunță, cealaltă dezminte, iar cetățeanul este invitat să ghicească versiunea oficială”, a conchis Alexandru Tănase.

Ulterior, Lilian Carp a explicat pentru NewsMaker că s-a exprimat greșit și că s-a referit la o notă informativă, nu la una de protest. Deputatul a susținut că autoritățile ucrainene, inclusiv Ambasada Ucrainei, au fost informate despre incident.

Moldova încă nu are un sistem funcțional de alertare a populației. Lilian Carp critică întârzierile și starea adăposturilor de protecție civilă

Republica Moldova nu are încă un sistem funcțional de alertare a populației prin aplicația MD-Alert, deși războiul din Ucraina durează de aproape cinci ani, iar dronele și alte obiecte aeriene survolează periodic spațiul din regiune. Deputatul PAS Lilian Carp recunoaște că implementarea sistemului întârzie și spune că procedurile de achiziție, inclusiv licitațiile contestate, au tergiversat procesul.