Un moldovean, rănit grav într-un atac israelian asupra unui complex ONU din Gaza
Un cetățean moldovean se numără printre persoanele grav rănite în urma unui atac israelian asupra unui complex al Națiunilor Unite din Deir Al Balah, Fâșia Gaza, pe 19 martie. Potrivit ONU, loviturile, atribuite unui tanc israelian, au ucis un angajat bulgar al organizației și au rănit alte șase persoane, inclusiv cetățeni din Moldova, Franța, Macedonia de Nord, Palestina și Regatul Unit.
Secretarul general al ONU a condamnat ferm atacul și a cerut o investigație completă și independentă asupra incidentului. Totodată, a reiterat necesitatea respectării dreptului internațional și protejării personalului umanitar, scrie Ziua.MD.
„ONU nu părăsește Gaza. Organizația își menține angajamentul de a continua să ofere ajutor de care depind civilii pentru supraviețuire și protecție. În urmă cu mai bine de trei săptămâni, guvernul israelian a întrerupt intrarea ajutorului umanitar în Gaza – cea mai lungă suspendare de acest tip din 7 octombrie 2023. Oficialii israelieni au indicat că intenționează să-și continue activitățile militare în Gaza”, se mai arată într-un comunicat transmis de ONU pe 24 martie.
De la reluarea operaţiunilor militare israeliene la 18 martie, cel puţin 673 de palestinieni au fost ucişi în Fâşia Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii controlat de mişcarea islamistă. După ce negocierile de încetare a focului a eșuat, Israelul a lansat zeci de lovituri aeriene în Gaza.
Mai mult, Israelul face planuri pentru o potențială ofensivă terestră majoră în Fâșia Gaza, care ar presupune trimiterea a zeci de mii de trupe în luptă cu scopul de a curăța și de a ocupa zone mari din enclavă, au declarat un oficial israelian și o a doua sursă familiarizată cu subiectul pentru CNN.
Potențiala ofensivă la scară largă este doar unul dintre scenariile pe care le are în vedere guvernul israelian în timp ce își intensifică atacurile asupra Fâșiei Gaza și încearcă să facă presiuni asupra Hamas pentru a fi eliberați și mai mulți ostatici fără o negociere care să ducă la încheierea războiului.
Donald Trump riscă un război total în Congres pentru Pentagon: Democrații cer demiterea lui Pete Hegseth și blochează banii pentru conflictul cu Iranul
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, se îndreaptă spre o confruntare politică de proporții la Washington, fiind prins între presiunile tot mai agresive ale opoziției democrate și avertismentele venite din interiorul propriului Partid Republican.
Tragedie în Bosnia și Herțegovina: trei morți și mai mulți răniți după prăbușirea unui elicopter militar cu 15 persoane la bord
Trei persoane și-au pierdut viața după ce un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina, cu 15 persoane la bord, s-a prăbușit joi în nord-estul țării 'în timpul unei operațiuni de rutină', potrivit informațiilor transmise de televiziunea publică Federalna, informează EFE.
Nava lovită de 3 drone în timp ce se îndrepta spre Constanța s-a scufundat în Marea Neagră: transporta baterii litiu-ion, lichide corozive și acizi
Portcontainerul Contship Jet, care se îndrepta spre Constanța, s-a scufundat în Marea Neagră după atacul cu drone din noaptea de marți spre miercuri. Peste 20 de containere cu substanțe periculoase plutesc în derivă aproape de România.