Republica Moldova ar putea cumpăra gaze naturale din Ucraina chiar în această iarnă. Kievul promite sprijin pentru Chișinău
Republica Moldova ar putea primi gaze naturale din Ucraina chiar în acest sezon rece, în contextul în care Kievul și-a exprimat disponibilitatea de a relua livrările către țara noastră. Ambasadorul ucrainean la Chișinău, Paun Rohovei, afirmă că Ucraina este pregătită să ajute Republica Moldova într-un moment critic, însă prețul și cantitățile urmează să fie stabilite în urma negocierilor.
Subiectul livrărilor de gaze a fost discutat recent la Kiev, potrivit diplomatului, care a precizat că Ucraina a permis, pentru prima dată de la începutul războiului, exportul unei părți din surplusul de gaze naturale. Producătorii privați pot exporta până la 15% din cantitatea extrasă, în condițiile stabilite de autoritățile ucrainene, scrie politik.md.
„Ucraina și-a arătat toată disponibilitatea și deschiderea de a coopera cu Republica Moldova, inclusiv de a-i furniza unele cantități de gaz. Noi avem o interacțiune extraordinară în domeniul energetic, între ministere. Ținem mâna pe puls, știm care este situația și, în conformitate cu dezvoltarea situației, vom fi pregătiți să ajutăm Moldova în momentul critic”, a declarat Paun Rohovei în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLive.
Prețul și volumele nu au fost stabilite
Ambasadorul consideră că distanța mai mică de transport ar putea reprezenta un avantaj pentru Republica Moldova. Totodată, el a menționat că partea ucraineană este dispusă să manifeste flexibilitate, invocând sprijinul oferit de Chișinău Ucrainei de la începutul războiului.
Deocamdată, nu au fost anunțate nici prețul posibil al gazelor, nici volumele care ar putea fi livrate. Potrivit diplomatului, detaliile vor fi stabilite în urma negocierilor dintre părți.
„Cred cu fermitate că se va găsi o formulă de livrare a acestor gaze, ca urmare a unor tratative care vor avea loc”, a declarat Rohovei.
Întrebat dacă livrările ar putea începe chiar în sezonul rece actual, ambasadorul a răspuns afirmativ: „Da, absolut. În acest sezon se va întâmpla acest lucru”.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Energiei, Oxana Mititelu, a precizat pentru NM că instituția va comunica informațiile și detaliile după încheierea negocierilor tehnice.
Ucraina a reluat parțial exporturile de gaze
În octombrie 2026, Ucraina a permis reluarea parțială a exporturilor de gaze naturale, suspendate după declanșarea invaziei rusești la scară largă din 2022. Producătorii privați pot exporta până la 15% din cantitatea livrată în sistemul de transport în luna precedentă, iar vânzările se realizează prin licitații. Livrările pot fi organizate inclusiv la granița cu Republica Moldova.
Aprovizionarea cu gaze a fost discutată și în cadrul recentei vizite a premierului Vasile Tofan la Kiev. Șeful Guvernului a fost însoțit de trei miniștri, printre care ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
În paralel, autoritățile de la Chișinău analizează și alte surse de aprovizionare. Pe 27 octombrie, premierul Vasile Tofan a anunțat că Republica Moldova ar urma să înceapă, din toamna anului 2027, să cumpere gaze extrase de România din Marea Neagră prin proiectul Neptun Deep. Potrivit premierului, distanța mai mică de transport ar putea contribui la reducerea costurilor.
Deocamdată, o eventuală achiziție de gaze din Ucraina în această iarnă depinde de rezultatul negocierilor tehnice și comerciale, precum și de condițiile în care ar putea fi efectuate livrările.
Cum poate influența politica fiscală concurența dintre producătorii locali și importatori
Politica fiscală şi vamală pentru anul 2027, aflată pe rolul Parlamentului, readuce în prim-plan o întrebare fundamentală privind principiile formării preţurilor de piaţă şi conformitatea legislaţiei naţionale cu standardele Uniunii Europene. În centrul atenţiei se află formula fiscală aplicată industriei tutunului, mai exact – menţinerea şi înăsprirea aşa-numitului „coeficient al preţului de referinţă” (preţul minim la raft), care pentru anul 2027 este propus la nivelul de 1,57.
Peste 426 de miliarde de lei tranzacționate electronic în trei luni! Moldovenii preferă tot mai mult aplicațiile bancare de pe telefon
Moldovenii și companiile din Republica Moldova au efectuat peste 34,1 milioane de operațiuni prin serviciile bancare electronice în trimestrul III al anului 2026, în valoare totală de 426,6 miliarde de lei. Datele Băncii Naționale a Moldovei (BNM) arată că telefonul mobil a devenit principalul instrument bancar al populației, în timp ce companiile continuă să ruleze cele mai mari sume prin platformele de internet banking.
O nouă instituție cu salarii de milioane! Consiliul Fiscal va verifica prognozele și cheltuielile statului
Republica Moldova ar putea avea din 1 ianuarie 2028, o nouă instituție de supraveghere a finanțelor publice, care va verifica prognozele economice ale Guvernului, respectarea regulilor bugetare și sustenabilitatea cheltuielilor statului. Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de lege cu privire la înființarea Consiliului Fiscal, o autoritate independentă cu 11 posturi, pentru care sunt estimate cheltuieli de 8,1 mln de lei în primul an de activitate, arată documentul analizat de BANI.MD.