Adjuncta procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție promovează evaluarea externă

Comisia de evaluare a procurorilor a finalizat procedura de verificare a integrității etice și financiare în cazul a doi procurori: Ina Frunza-Bargan, adjuncta procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, și Inna Vîhodeț, procuror în Procuratura Cahul, Oficiul Principal. Inna Vîhodeț a fost evaluată în virtutea funcției sale anterioare de procuror delegat în Procuratura Anticorupție, Oficiul Sud.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 26 mai 2026, 08:42
PA

Comisia precizează că în urma examinării detaliate a materialelor acumulate și a răspunsurilor subiecților, Completul B de evaluare a constatat că ambii procurori întrunesc criteriile de integritate prevăzute la art. 11 din Legea nr. 252/2023 și a propus promovarea evaluării externe. Rapoartele de evaluare au fost transmise subiecților vizați și Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), scrie bizlaw.md.

În conformitate cu prevederile legale, rapoartele vor fi făcute publice după expirarea termenului de contestare a deciziilor CSP sau în termen de trei zile de la pronunțarea unor hotărâri definitive ale Curții Supreme de Justiție.

În temeiul Legii nr. 252/2023, Comisia de evaluare a procurorilor are mandatul de a asigura evaluarea integrității etice și financiare pentru anumite categorii de procurori, inclusiv conducerea Procuraturii Generale și procurorii din procuraturile specializate. Criteriile de integritate urmăresc conduita etică, evitarea incompatibilităților și a conflictelor de interese, precum și justificarea averii și respectarea obligațiilor fiscale, în conformitate cu cadrul legal.

Cazul Maria Cuzmenco: condamnată în România și vizată în dosare de escrocherie în Moldova, dar rămasă în libertate

O persoană condamnată în România la 5 ani și 6 luni de închisoare, a cărei sentință a fost recunoscută în Republica Moldova, și care apare în mai multe dosare penale din țara noastră, se află la libertate fără frica de a fi găsită și arestată. Vorbim despre inculpata Maria Cuzmenco, care scapă basma curată de fiecare dată când ajunge pe mâna justiției moldovenești.