Moda de pe TikTok care l-a adus pe un băiat de 12 ani la un pas de moarte. Pare inofensivă, dar produce daune letale
Hannah Amer a trăit un adevărat coșmar când și-a văzut fiul de 12 ani în agonie, pe un pat de spital. Femeia a implorat medicii să acționeze rapid pentru a-i salva viața băiatului.

Bobby, din Hertfordshire, a fost la un pas de moarte, însă medicii au intervenit la timp. Potrivit sursei citate, calvarul băiatului a fost cauzat de bile magnetice.
Bilele magnetice, parte a unei tendințe periculoase de pe TikTok în care oamenii le folosesc pentru a se preface că au piercinguri, au dus la numeroase cazuri de urgență medicală. După ce sunt înghițite, aceste bile magnetice de 3 mm se pot uni, provocând leziuni interne grave.
Cel puțin 65 de copii au fost internați pentru operații în urma acestei tendințe de pe TikTok, în 2021
În urmă cu patru ani, în 2021, NHS, sistemul public de sănătate din Regatul Unit, a solicitat interzicerea magneților, după ce cel puțin 65 de copii au fost internați pentru intervenții chirurgicale urgente.
Părinții, inclusiv Hannah Amer, susțin acest lucru, deoarece cazurile continuă să crească. Peste 400 de părinți au discutat pe Facebook despre riscurile la care sunt expuși copiii lor.
Oficiul pentru Siguranța Produselor și Standarde (OPSS) a emis o alertă de siguranță, dar magneții încă pot fi cumpărați online. Aceste bile magnetice pot provoca perforații și obstrucții intestinale dacă sunt înghițite.
Femeia, în vârstă de 38 de ani, a stat cinci zile în spital cu fiul ei, care a înghițit două bile magnetice.
„Toți acești copii se jucau cu bilele magnetice, iar Bobby a aruncat-o în aer și a prins-o cu gura. Dar pentru că sunt atât de mici, i s-a dus direct pe gât”, a explicat Amer.
Operație de trei ore pentru îndepărtarea bilelor magnetice
Ulterior, la spital, medicii au descoperit că băiatul avea o bilă magnetică blocată în piept și una în intestin.
„Medicul a spus că, atât timp cât una iese, va fi bine, dar el era terminat de dureri de stomac. Am fost internați acolo timp de cinci zile și nu l-au lăsat pe fiul meu să mănânce nimic. Îi dădeau laxative foarte puternice în speranța că magneții vor ieși”, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
În cele din urmă, după alte investigații, medicii au decis să-l opereze, „pentru că puteau vedea că bilele se strânseseră în intestin”.
Intervenția chirurgicală a durat trei ore. Potrivit mamei, medicul i-a spus că, dacă ar fi așteptat mai mult, intestinele fiului său s-ar fi perforat. Această experiență a determinat-o pe Hannah să se alăture altor părinți care cer interzicerea acestor jucării periculoase.
Sursa: libertatea.ro
Când va avea loc a doua rundă a discuțiilor Rusia – SUA pe tema războiului din Ucraina
A doua rundă de negocieri între Rusia și Statele Unite pe tema conflictului din Ucraina este în pregătire, iar agenția de stat rusă TASS a oferit noi informații despre desfășurarea acestora.
Un hotel spaniol construit acum 22 de ani, nu a fost deschis niciodată. A costat 70 de milioane de euro
Un hotel de patru stele situat în Almería a fost lăsat în paragină timp de două decenii, fără a putea găzdui turiști. Toate cele 411 camere ale hotelului-fantomă din El Algarrobico au fost construite și unitățile de aer condiționat au fost instalate înainte ca lucrările pe șantier să se oprească.
(FOTO) Vladimir Putin se laudă că armata rusă „a luat avânt” pe front și amenință soldații ucraineni: „Îi vom termina”
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, amenință, din nou, militarii ucraineni, sugerând că forțele armate ruse sunt pregătite să „îi termine". Declarațiile au fost făcute în timpul unei vizite oficiale la echipajul submarinului „Arkhangelsk", aflat în portul Murmansk, în nordul Rusiei. În timpul discuțiilor cu echipajul navei, el a făcut o serie de declarații despre viitorul Marinei și situația de pe front.
Comentarii facebook