„Copiii liderilor de la Kremlin vor schimbarea”. Grupul rebel este creat în jurul fiicei preferate a lui Vladimir Putin
Katerina Tihonova, 37 de ani, fata cea mică a lui Vladimir Putin, este liderul unui grup rebel care „cere schimbarea”, susține Abas Galiamov, fost redactor de discursuri pentru Vladimir Putin, acum analist politic în exil, relatează The Mirror.
Tihonova conduce un grup de lobby puternic format din copii ai elitelor ruse din cercul lui Vladimir Putin. Fata cea mică a lui Putin, care ar fi și favorita sa, este tentată de o carieră politică, deși, până acum, a rămas în plan secund.
„Copiii Biroului Politic al lui Putin încep să ceară schimbarea”, susține Abas Galiamov, fost redactor de discursuri pentru liderul rus, iar acum analist politic.
Un grup de nemulțumiți de cursul actual al țării se formează în jurul fiicei președintelui și al noului ministru al apărării, Andrei Belousov. Katerina, fiica din căsătoria lui Putin cu Liudmila, este pregătită drept succesoare a tatălui său.
„Recent, au apărut tot mai multe semnale care indică faptul că a început un conflict între tații aflați la putere și copiii lor”, afirmă Galiamov. „Maturizarea celei de-a doua generații a elitelor lui Putin”
El spune că există o „maturizare” a celei de-a doua generații a elitelor lui Putin, „copiii celor care acum un sfert de secol, împreună cu președintele, au venit la conducerea țării”
. Disidentul a insistat: „În jurul Katerinei Tihonova se formează un grup de reprezentanți ai celei de-a doua generații a elitelor ruse, printre care copiii care sunt nemulțumiți de ceea ce se întâmplă în țară”.
Ei critică în privat războiul declanșat de Putin, temându-se că acesta „le va distruge moștenirea privilegiată”. Citând persoane din interior, Galiamov a precizat că „motivul principal al sentimentului revizionist este nemulțumirea față de rezultatele în scădere ale regimului. Putin nu poate câștiga războiul pe care l-a început și nu a putut rezista efectiv sancțiunilor”. Membrii „Grupului Tihonova” consideră că, dacă nimic nu se schimbă, dacă se continuă pe același curs, „atunci viitorul poate să nu fie atât de roz pe cât și-ar dori”.
Ei nu dau vina public pe Putin, ci pe unii dintre prietenii corupți din cercul său: „Principala plângere exprimată este tocmai problema corupției sau mai degrabă amploarea ei epică”. „Oligarhii lacomi” apropiați de Putin au fost „atrași de îmbogățirea personală” și „au uitat de poporul rus” sărac, ducând la „un amestec toxic care ar putea duce la revoluție”.
Katerina Tihnova ocupă, din 2013, o poziție de conducere la Universitatea de Stat din Moscova, unde este directoarea Fundației Naționale pentru Dezvoltare Intelectuală (Innopraktika), o instituție care administrează contracte în valoare de miliarde de dolari. În plus, din iunie 2022, Tihonova este copreședintă a Consiliului de Coordonare pentru Înlocuirea Importurilor și Independența Tehnologică al Uniunii Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia (RSPP).
Vladimir Putin, 71 de ani, preferă să întrețină misterul asupra vieții sale private și vorbește extrem de rar despre familia sa. Totuși, președintele rus a lăsat unele indicii în 2015, când s-a declarat „mândru” de cele două fiice pe care le are cu fosta însoțitoare de zbor Liudmila Oceretnaia, născută Șkrebneva.
Vladimir Putin și Liudmila Oceretnaia și-au anunțat divorțul în 2013, după 30 de ani de căsnicie. Katerina Tihonova și sora sa mai mare, Maria Voronțova, s-au născut la Dresda, în estul Germaniei, unde tatăl lor a activat ca agent KGB în ultimii ani ai Războiului Rece.
Cine face parte din „Grupul Tihonova”
Din grupul de lobby din jurul Tihonovei fac parte: Boris Kovalciuk, 46 de ani, șeful Camerei de Audit care monitorizează cheltuielile statului. Tatăl său, Iuri, un finanţist sancţionat, este descris drept „bancherul personal” al lui Putin de către Trezoreria SUA Ksenia Şoigu, 33 de ani, al cărei tată a fost înlăturat de Putin după 12 ani ca ministru al apărării Dmitri Patruşev, 46 de ani, viceprim-ministru în cadrul remanierii guvernamentale. fiul lui Nikolai Patruşev Alexei Diumin, 51 de ani, acum un consilier de top de la Kremlin, fost bodyguar al lui Vladimir Putin Alexander Kurenkov, 52 de ani, ministrul situațiilor de urgență Pavel Fradkov, 42 de ani, ministru adjunc al apărării, fiul fostului șef al spionajului rus Mihail Fradkov Anna Țivileva, 52 de ani, verișoarea lui Vladimir Putin, ministrul adjunct al apărării, împreună cu soțul ei, Serghei Țivilev, 62 de ani, ministrul energiei Dmitri Mironov, 55 de ani, asistent prezidențial Vladimir Medinski, 53 de ani, asistent prezidențial Valeri Pikalev, 55 de ani, șeful Serviciului Federal Vamal Alexander Novak, 52 de ani, vicepremier Viktor Hmarin, 45 de ani, șeful RusHydro, Andrey Turciak, 48 de ani, șeful Republicii Altai Svetlana Ciupșeva, 44 de ani, director general al Agenției de Inițiative Strategice Kirill Dmitriev, 49 de ani, CEO al Agenției de Inițiative Strategice Alexei Cekunkov, 43 de ani, ministrul dezvoltării Orientului Îndepărtat și Arctic.
sursa: libertatea.ro
O femeie i-a cusut buzele colegei de apartament „cu ac și ață”, după ce s-au certat
O femeie de 49 de ani din Japonia a fost arestată pentru că i-ar fi cusut buzele colegei sale de apartament, conform poliției locale. Incidentul a avut loc pe 29 iunie, în orașul Koga, regiunea Ibaraki, relatează Telegraaf.
Cel puţin 28 de morţi în incendiul de la o fabrică de încălţăminte din „Capitala pantofilor”, în sud-estul Chinei. Flăcările au blocat muncitorii pe acoperiş. Conducerea companiei a fost reţinută, iar conturile au fost îngheţate
Cel puţin 28 de persoane au murit joi într-un incendiu izbucnit la o fabrică de încălţăminte din sud-estul Chinei, după ce flăcările au cuprins clădirea cu mai multe etaje, blocând muncitorii pe acoperiş, a informat agenţia de ştiri a statului, Xinhua, preluată de Reuters.
Alunecare de teren în nord-vestul Chinei: Bilanțul urcă la 21 de morți
Bilanțul unui alunecări de teren din provincia Gansu, în nord-vestul Chinei, care îngropase 33 de persoane, se ridică la 21 de morți, a raportat miercuri postul național de televiziune CCTV, transmite AFP.