Un mormânt egiptean antic aparținând unui rege misterios a fost descoperit de arheologi
Un mormânt egiptean antic descoperit recent oferă noi informații despre o regalitate enigmatică care a condus regiunea în urmă cu peste 3.600 de ani. Arheologii au găsit în luna ianuarie, la Abydos, Egipt, o cameră funerară masivă din calcar, cu mai multe încăperi și o intrare decorată.
Nu se cunoaște identitatea persoanei înmormântate
Totuși, identitatea persoanei înmormântate rămâne necunoscută, deoarece numele inscripționat pe cărămizile de la intrare a fost deteriorat de hoții de morminte, conform unui comunicat emis pe 27 martie de Muzeul Penn al Universității din Pennsylvania.
Mormântul nu conținea nici resturi ale scheletului care să ajute la identificarea defunctului. Cu toate acestea, cercetătorii cred că este vorba despre un rege care a domnit în Egiptul de Sus în timpul celei de-a doua perioade intermediare (1640–1540 î.Hr.), ca parte a misterioasei și slab documentate dinastii Abydos.
Această dinastie, puțin cunoscută, a fost propusă pentru prima dată în 1997 de egiptologul Kim Ryholt și se presupune că a condus într-o perioadă de instabilitate politică, când Egiptul era împărțit în regate rivale.
Potrivit lui Josef Wegner, egiptolog și conducător al săpăturii, această descoperire deschide noi direcții de cercetare. Mormântul recent este cel mai mare găsit până acum în necropola regală de la Muntele Anubis din Abydos, o formațiune naturală sacralizată de egipteni.
Locul de odihnă al zelui Osiris
Acest sit, considerat locul de odihnă al lui Osiris, zeul lumii de dincolo, a fost folosit timp de secole ca necropolă regală.
În urmă cu mai bine de zece ani, Wegner a descoperit acolo mormântul lui Seneb-Kay, un faraon necunoscut anterior, confirmând astfel existența dinastiei Abydos.
Noul mormânt este similar în stil, dar mai mare decât cel al lui Seneb-Kay, ceea ce sugerează că aparține unui rege anterior acestuia. Cercetătorii iau în calcul posibilitatea ca acesta să fi fost regele Senaiib sau regele Paentjeni, ambii menționați rar în surse arheologice. Totuși, nu este exclus să fie vorba de un suveran complet necunoscut.
Egiptologii spun că descoperirea este esențială
Mormântul include reprezentări pictate ale zeițelor Isis și Nephthys, asociate cu ritualurile funerare. Echipa de cercetare intenționează să continue explorările pe o suprafață de aproximativ 10.000 de metri pătrați și va folosi metode precum radarul de penetrare a solului și magnetometria pentru a descoperi alte structuri subterane.
Egiptologii consideră această descoperire esențială pentru înțelegerea unei perioade istorice obscure și a unei dinastii neincluse în listele oficiale ale regilor egipteni.
Potrivit profesoarei Laurel Bestock de la Universitatea Brown, astfel de descoperiri evidențiază limitele relatărilor istorice oficiale, menite mai mult să justifice dominația ulterioară decât să reflecte cu acuratețe trecutul.
Deocamdată, identitatea regelui rămâne necunoscută, dar cercetătorii speră ca viitoarele descoperiri să clarifice cine a fost conducătorul îngropat în acest mormânt impunător. „Arheologia te surprinde mereu. Nu știi niciodată ce vei descoperi”, a spus Wegner.
Sursa: libertatea.ro
Negocieri SUA-Iran: Delegaţiile au convenit asupra unei „foi de parcurs” pentru a ajunge la un acord final / „Linie de comunicare” pentru a asigura tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz
Statele Unite şi Iranul au convenit asupra unei „foi de parcurs” pentru a ajunge la un acord final în termen de 60 de zile şi a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, în timpul primei runde de discuţii din Elveţia, au anunţat, luni, mediatorii pakistanezi şi din Qatar.
Armata ucraineană a lovit un centru rus de comunicaţii prin satelit din regiunea Moscovei
Armata ucraineană a lovit centrul rus de comunicaţii prin satelit din Dubna, situat în regiunea Moscovei, a anunţat luni Statul Major al armatei ucrainene.
(VIDEO) Trei adolescenţi de 12 şi 13 ani morţi, în Spania, după ce au sărit în mare de pe stânci la Tarragona. Trei zile de doliu
Trei adolescenţi în vârstă de 12 şi 13 ani au murit pe o plajă, pe care a fost ridicat steagul galben, din cauza unor valuri puternice, la Tarragona, în Catalonia (nord-est), au anunţat autorităţile.