Cel puţin doi morţi şi trei dispăruţi în Italia, în urma unei explozii şi unui incendiu la un depozit de carburant Eni în Toscana
Cel puţin două persoane au murit, iar alte trei su fost date dispărute luni, într-un incendiu la un depozit de carburant aparţinând întreprinderii Eni, în comuna Calenzano, în apropiere de Florenţa, în Toscana, anunţă prefectura, relatează AFP.
Incendiul - care a fost cauzat de explozie - a fost controlat, anunţă pe Telegram prefectul Eugenio Giani.
Eni anunţă într-un cominicat că incendiul a fost limitat la o zonă de încărcare şi că nu a ameninţat deloc parcul de depozitare.
Autorităţile locale au anunţat că toate spitalele şi servicile de urgenţă din regiune au fost plasate în alertă.
O înregistrare video a fost postată pe reţele de socializare care surprinde flăcări de mai mulţi metri înălţime şi o coloană de fum negru, uriaşă, deasupra instalaţiei, în apropierea rezervoarelor de carburant.
Protecţia Civilă le cere locuitorilor din regiune să închidă uşile şi geamurile.
Anchete erau în curs în vederea stabilirii cauzelor incendiului şi consecinţelor de mediu şi sanitare.
Experţi au fost trimioşi la faţa locului să evalueze riscul de poluare, inclsuiv a apelor din vecinătate.
sursa: news.ro
(VIDEO) Cel puţin 5 persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-un bloc de apartamente din Anvers
Cel puţin cinci persoane au murit miercuri într-un incendiu izbucnit într-un bloc de apartamente cu 10 etaje din oraşul belgian Anvers (Antwerp), a anunţat poliţia, relatează Reuters şi AFP.
Ucraina a lovit în Rusia o rafinărie de petrol aflată la 1.300 de km distanţă şi o fabrică de componente pentru rachete, anunţă Zelenski. Două poduri şi un hangar de avioane, atacate în regiunile ucrainene ocupate de ruşi
Ucraina a lovit pentru a doua oară o rafinărie de petrol din oraşul rus Ufa, situată la peste 1.300 km de linia frontului, a declarat miercuri preşedintele Volodimir Zelenski, pe fondul intensificării atacurilor Kievului pe distanţe lungi, în adâncimea teritoriului rus, relatează Reuters.
Atacuri asupra locuinţelor unor lideri ai partidului conservator aflat la putere în Grecia s-au soldat cu 5 răniţi
Cinci persoane au fost rănite miercuri, la Salonic, în nordul Greciei, în urma unor atacuri cu dispozitive artizanale asupra reşedinţelor a trei lideri ai partidului de dreapta Noua Democraţie (ND), aflat la putere, a declarat poliţia, informează AFP.