O nouă instituție cu salarii de milioane! Consiliul Fiscal va verifica prognozele și cheltuielile statului
Republica Moldova ar putea avea din 1 ianuarie 2028, o nouă instituție de supraveghere a finanțelor publice, care va verifica prognozele economice ale Guvernului, respectarea regulilor bugetare și sustenabilitatea cheltuielilor statului. Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de lege cu privire la înființarea Consiliului Fiscal, o autoritate independentă cu 11 posturi, pentru care sunt estimate cheltuieli de 8,1 mln de lei în primul an de activitate, arată documentul analizat de BANI.MD.
Potrivit notei de fundamentare, cea mai mare parte a banilor, respectiv 6,25 milioane de lei, va fi destinată remunerării personalului. Instituția va avea trei membri ai Consiliului Fiscal, cinci experți și trei angajați administrativi. Suma include și contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, estimate la 24%, scrie bani.md.
Pentru cheltuielile administrative, inclusiv serviciile comunale, telecomunicațiile și mentenanța sistemelor informatice, sunt prevăzute 600.000 de lei. Alte 600.000 de lei vor fi cheltuite pentru procurarea echipamentelor IT și a mobilierului.
Totodată, proiectul prevede 300.000 de lei pentru cercetare și expertiză, 200.000 de lei pentru instruire și cooperare internațională și încă 150.000 de lei pentru publicarea rapoartelor, administrarea paginii web și comunicare publică.
Pentru perioada 2028–2029, Ministerul Finanțelor a prevăzut în estimările bugetare pe termen mediu aproximativ 8 milioane de lei anual pentru organizarea și întreținerea noii autorități.
Consiliul Fiscal va avea misiunea de a monitoriza independent politica bugetar-fiscală a statului și de a evalua prognozele macroeconomice și bugetare utilizate de Guvern la elaborarea bugetului anual și a planificării financiare pe termen mediu.
Instituția va analiza inclusiv riscurile legate de deficitul bugetar, respectarea regulilor fiscale și impactul unor politici publice asupra veniturilor și cheltuielilor statului.
Una dintre cele mai importante prevederi ale proiectului este că Guvernul va trebui să respecte recomandările Consiliului Fiscal sau să explice public de ce nu este de acord cu acestea. Potrivit documentului, Executivul va avea la dispoziție cel mult două luni de la publicarea avizelor pentru prezentarea explicațiilor privind eventualele divergențe.
Consiliul va avea obligația să emită anumite avize în termen de 14 zile de la primirea documentelor necesare. Totodată, va putea solicita informații de la autoritățile publice, care vor fi obligate să le furnizeze. Refuzurile sau întârzierile nejustificate vor putea fi făcute publice în rapoartele instituției.
Membrii Consiliului Fiscal vor fi desemnați de Parlament, pentru mandate de cinci ani, cu posibilitatea exercitării a cel mult două mandate consecutive. Un candidat va proveni dintre propunerile Băncii Naționale a Moldovei, altul dintre cele ale Academiei de Științe, iar al treilea va fi selectat prin concurs public.
Pentru ocuparea funcțiilor vor fi necesari cel puțin zece ani de experiență profesională în finanțe publice, macroeconomie sau gestiune bugetară. Membrii Consiliului nu vor putea face parte din partide politice și nu vor putea deține simultan mandate de deputat sau funcții în Guvern.
Ministerul Finanțelor explică necesitatea creării instituției prin angajamentele asumate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. În prezent, țara nu dispune de un Consiliu Fiscal sau de o altă instituție fiscală independentă, deși o asemenea structură este prevăzută de cerințele europene privind supravegherea politicilor bugetare.
Documentul arată că discuțiile privind instituirea unui Consiliu Fiscal au început încă în anul 2017, dar proiectul a fost reluat odată cu avansarea procesului de integrare europeană.
Autorii au analizat și varianta unei instituții mai mici, conduse de un singur președinte și cu un aparat administrativ redus, care ar fi costat aproximativ 5 milioane de lei anual. Această soluție a fost însă respinsă, Ministerul Finanțelor argumentând că resursele limitate ar putea afecta capacitatea instituției de a realiza analize economice independente complexe.
Proiectul de lege prevede intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2028, până atunci urmând să fie organizate procedurile de selectare a membrilor, recrutarea personalului și asigurarea sediului și resurselor necesare.
Constructorul Podului de la Ungheni, cu datorii de 605 milioane de lei românești, a ajuns în instanță. Lucrările sunt întârziate până în 2027
Compania românească Ness Proiect Europe, responsabilă de construcția podului peste Prut de la Ungheni, care va conecta Republica Moldova la Autostrada Unirii A8 din România, se confruntă cu dificultăți financiare. Constructorul a solicitat deschiderea procedurii de concordat preventiv. Acesta încearcă astfel să evite insolvența, într-un moment în care proiectul de aproape 152 de milioane de lei românești înregistrează întârzieri majore, iar lucrările sunt realizate în proporție de doar 56%.
Tot mai multe credite problematice la organizațiile de creditare nebancară. BNM anunță deteriorarea portofoliului de împrumuturi
Organizațiile de creditare nebancară (OCN) au înregistrat o deteriorare a calității portofoliului de credite în trimestrul II al anului 2026. Rata creditelor neperformante a crescut cu 0,9 puncte procentuale față de trimestrul precedent, potrivit datelor examinate de Comitetul Național de Stabilitate Financiară (CNSF).
106 milioane de lei și un munte de hârtii! De ce fug investitorii de mastodontul sovietic din centrul Capitalei
Agenția Proprietății Publice (APP) pregătește schimbări în procesul de privatizare a bunurilor statului, după ce mai multe licitații, inclusiv cele pentru Hotelul „Zarea” din centrul Chișinăului, nu au atras cumpărători. Directorul instituției, Ion Dodon, recunoaște că termenele prea scurte pentru achitarea bunurilor și dificultățile legate de obținerea autorizațiilor pot descuraja investitorii.