Strănepoata liderului URSS Nikita Hrușciov, anchetată în Rusia pentru spionaj
Parchetul rus a deschis o anchetă pentru spionaj împotriva Ninei Hruşciova, strănepoata fostului lider sovietic şi care în prezent este profesoară la o universitate în SUA, unde ea a criticat invazia rusă asupra Ucrainei, relatează sâmbătă agenţia EFE, preluată de Agerpres.
Plângerea pe care se bazează deschiderea dosarului a fost depusă de organizaţia „Chemarea Poporului”, care în urma unei alte sesizări a obţinut în noiembrie anularea unei intervenţii pe care Nina Hruşciova urma să o susţină la Centrul Elţîn din Ekaterinburg.
Născută la Moscova la două săptămâni după ce străbunicul ei a părăsit puterea în octombrie 1964, ea s-a manifestat foarte critic faţă de campania militară rusă din Ucraina şi faţă de preşedintele rus Vladimir Putin.
Kremlinul nu vrea ca Vladimir Putin să fie comparat cu fostul lider sovietic Nikita Hrușciov: „Putin este Putin”
Rezidentă în Statele Unite din 1991, anul în care Uniunea Sovietică s-a dezintegrat, Nina Hruşciova este în prezent profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Columbia.
Ea a publicat recent în limba rusă cartea „Nikita Hruşciov. Un lider în afara sistemului’, titlu inspirat din politica de dezgheţ iniţiată la vremea sa de fostul lider sovietic într-o perioadă de mari tensiuni în timpul Războiului Rece, când Nikita Hruşciov a denunţat cultul personalităţii predecesorului său, Iosif Stalin.
Hruşciov, care a fost secretar general al Partidului Comunist al URSS de la moartea lui Stalin în 1953 şi până la demisia sa în 1964, este criticat în Rusia pentru decizia prin care în anul 1954 el a transferat republicii socialiste sovietice Ucraina peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014.
sursa: hotnews.ro
Administrația americană pentru Alimente și Medicamente permite marcarea pliculețelor cu nicotină ca produs cu risc modificat
Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA( FDA) a emis ordin prin care acordă statut de risc modificat pentru pliculețele cu nicotină, ca urmare e unei evaluări științifice ample efectuate de autoritățile americane.
Polonia cere Germaniei 2.333 de euro pe an pentru fiecare victimă încă în viață a ocupației naziste
Polonia cere de mulți ani Germaniei compensații pentru crimele comise în timpul ocupației naziste din al Doilea Război Mondial, dar acum Varșovia a avansat o solicitare concretă care ar consta într-o plată din partea Berlinului de 2.333 de euro pe an pentru fiecare polonez victimă a acestei ocupații și care este încă în viață, potrivit ziarului german Suddeutsche Zeitung, preluat luni de agenția EFE.
Creşte tensiunea între Varşovia şi Kiev. Polonia renunţă să mai dea Ucrainei ultimele sale avioane MiG-29, în lipsa unui acord pentru livrarea de drone la schimb
Polonia a renunţat să mai livreze Ucrainei ultimele sale avioane MiG-29, după ce nu a reuşit să ajungă la un acord pentru a primi în schimbul acestor aeronave de luptă tehnologii ucrainene de drone.