(VIDEO) Capitala cecenă, atacată de drone ucrainene. Au fost vizate baza OMON şi Regimentul 2 de Poliţie al Forţelor Speciale

Groznîi, capitala Ceceniei, a fost vizată duminică dimineaţă de un atac cu drone care par să fi vizat inclusiv o bază miliară de unde oamenii sunt trimişi să lupte în Ucraina, liderul cecen, Ramzan Kadîrov, fiind unul dintre aliaţii lui Putin, au relatat mai multe canale Telegram ruseşti, citate de Ukrainskaia Pravda.

publicat de Vadim Ungureanu
duminică, 15 decembrie 2024, 13:24
Cecenia

Canalele Telegram raportează, citând rezidenţi locali, că dronele au vizat baza OMON (trupele speciale) şi Regimentul 2 de Poliţie al Forţelor Speciale.

Există, de asemenea, relatări pe reţelele sociale potrivit cărora, pe lângă baza poliţiei antirevoltă şi a Regimentului 2, o dronă a căzut, de asemenea, într-o bază militară „de unde oamenii sunt de obicei trimişi în Ucraina”, scrie Ukrainskaia Pravda.


Noul atac intervine după ce o dronă ucraineană a lovit joi dimineaţă acoperişul unei cazărmi de poliţie din Cecenia, rănind patru persoane. Anunţul fusese făcut de însuşi liderul cecen Ramzan Kadîrov, care a publicat şi o înregistrare video cu geamuri sparte.

Kadîrov a fost un susţinător vocal al războiului Moscovei şi a trimis forţe în Ucraina, la aproximativ 1 000 km distanţă, pentru a lupta alături de forţele ruse.

Săptămâna trecută, Kadîrov declarase că o dronă a lovit acoperişul unei unităţi de poliţie, deşi nu a fost clar dacă este vorba despre aceeaşi clădire.

În octombrie, acoperişul unui centru de pregătire militară din oraşul cecen Gudermes a fost incendiat în ceea ce părea a fi primul atac ucrainean cu dronă îndreptat împotriva Ceceniei de la începutul războiului, în februarie 2022.

sursa: news.ro

Polonia cere Germaniei 2.333 de euro pe an pentru fiecare victimă încă în viață a ocupației naziste

Polonia cere de mulți ani Germaniei compensații pentru crimele comise în timpul ocupației naziste din al Doilea Război Mondial, dar acum Varșovia a avansat o solicitare concretă care ar consta într-o plată din partea Berlinului de 2.333 de euro pe an pentru fiecare polonez victimă a acestei ocupații și care este încă în viață, potrivit ziarului german Suddeutsche Zeitung, preluat luni de agenția EFE.