Nouă cadavre găsite în urma răsturnării unei ambarcaţiuni cu cel puţin 25 de migranţi la bord, la frontiera între Bosnia şi Serbia
Cadavrele a nouă migranţi au fost găsite în urma naufragiului ambarcaţiunii în care se aflau pe râul Drina, frontiera naturală între Serbia şi Bosnia, a anunţat Protecţia Civilă a Republicii Srpska, entitatea sârbă din Bosnia-Herţegovina, relatează AFP.
”Echipa de căutare şi salvare pe apă şi scafandri au găsit cadavrele a nouă migranţi, a căror ambarcaţiune s-a răsturnat (joi) dimineaţa) pe Drina, la nivelul oraşului Bratunac”, a anunţat joi, într-un comunicat Protecţia Civilă.
”Alte persoane sunt căutate”, a precizat ea.
La bordul ambarcaţiunii se aflau cel puţin 25 de migranţi, a anunţat poliţia sârbă.
Serbia, care se învecinează cu patru state membre ale Uniunii Europene (UE), este una dintre principalele ţări de tranzit pe ”ruta din Balcani”, folosită de migranţi care vor să ajungă în UE.
Poliţia sârbă de frontieră a fost informată joi de către ”autorităţile de frontieră bosniace şi de către un locuitor că, pe timpul nopţii (de miercuri spre joi), o ambarcaţiune cu migranţi s-a răsturnat în timp ce încerca să traverseze râul Drina din Serbia”, a anunţat poliţia sârbă citându-l într-un comunicat pe ministrul sârb de Interne Ivica Dacic.
Poliţia a găsit 18 persoane - inclusiv trei copii - care au reuşit să ajungă la mal, în timp ce salvatori şi poliţişti căutau în zonă persoane date dispărute.
Serbia a semnat în iunie un acord cu Agenţia europeană de pază a frontierei Frontex în vederea unei consolidări a ”cooperării operaţionale” între UE şi această ţară don Balcani.
Această regiune este un punct de tranzit al migranţilor care vor să ajungă în Europa de Vest.
Aproape 100.000 de migranţi au folosit ”ruta din Balcani” în 2023, în scădere de la 144.000 în 2022, potrivit Frontex.
Agenţia a întregistrat anul trecut peste 20.000 de minori neînsoţiţi pe această rută.
Câteva zeci de migranţi au murit în ultimii ani încercând să traverse Drina, un râu mare care este frontiera naturală între Serbia şi Bosnia.
Peste un milion de migranţi din ţări asiatice şi africane au traversat Serbia începând din 2015, o mare parte dintre aceştia în 2015, în timpul unui val de refugiaţi din Orientul Mijlociu, potrivit Guvernului sârb.
Poliţia sârbă a înregistrat în perioada ianuarie-iunie 2024 10.400 de intrări ilegale în Serbia, o scădere cu aproapr 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Este vorba mai ales depre cetăţeni sirieni, afgani, turci, marocani şi pakistanezi.
sursa: news.ro
Un bărbat a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU la New York
Un bărbat și-a dat foc joi în fața sediului Națiunilor Unite din New York și a decedat din cauza rănilor suferite, a anunțat poliția din oraș american, transmite AFP.
O fată de 13 ani și-a lăsat părinții fără 42.000 de euro ca să le trimită cadouri influencerilor preferați / Cum a reușit să golească seiful familiei
Cazul unei fete de 13 ani din Hong Kong readuce în atenție una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani: cât de ușor pot minorii să cheltuiască sume uriașe pe platformele sociale. În doar două luni, adolescenta a furat echivalentul a 42.000 de euro din casa părinților și i-a transformat în cadouri virtuale pentru influenceri.
Siria: Nouă morţi, în urma unui atentat cu bombă la o cafenea din Damasc
Un atentat cu bombă la o cafenea din Damasc, capitala Siriei, s-a soldat cu moartea a nouă persoane, joi, potrivit autorităţilor siriene care încearcă să aducă pacea în ţară după mai bine de un deceniu de război civil, relatează AFP.