Cazul deținutului împușcat la Strășeni: Ancheta, încă nefinalizată. Procurorii verifică dacă polițistul a respectat legea pe aplicarea forței

Ancheta în cazul deținutului care a fost împușcat mortal după ce ar fi încercat să evadeze din curtea Judecătoriei Strășeni nu a fost finalizată deocamdată. O cauză penală a fost inițiată, iar procurorii urmează să stabilească dacă intervenția polițistului a respectat prevederile legale. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Strășeni, Mariana Didenco.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 2 iulie 2026, 19:47
Cazul deținutului împușcat la Strășeni: Ancheta, încă nefinalizată.

Potrivit ofițerei de presă, pe caz a fost pornită o investigație aflată în gestiunea Procuraturii Strășeni, dar și o anchetă de serviciu, transmite unimedia.info.

„Este inițiată o cauză penală aflată în gestiunea procuraturii Strășeni și o anchetă de serviciu în care se va stabili dacă au fost respectate prevederile Legii nr. 218 din 19 octombrie 2012, în special articolele 9 și 10, privind aplicarea forței fizice și a mijloacelor speciale”, a declarat Mariana Didenco pentru UNIMEDIA.

Pe 26 iunie, un deținut în vârstă de 23 de ani a murit după ce a încercat să evadeze din curtea Judecătoriei Strășeni, unde fusese escortat pentru examinarea unui alt dosar. În timpul intervenției, un polițist a executat un foc de avertisment, iar, potrivit Poliției, din circumstanțe care urmează să fie stabilite în cadrul anchetei, proiectilul l-a rănit pe deținut. Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul acestuia.

Cazul tânărului torturat de șase inși, printre care și fiul unui șef SIS. Avocat: „Există tentative de intimidare, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor”

Tânărul bătut și umilit lângă căminele UTM încă are dureri din cauza traumelor provocate de agresori și trece printr-o recuperare psihologică dificilă, spune avocatul său. Pentru a depăși suferințele cumplite, a fost nevoie de o echipă întreagă de psihologi și psihoterapeuți. Totodată, apărătorul susține că există tentative de intimidare a clientului său, prin încercarea de a-i schimba statutul din parte vătămată în agresor