Un baschetbalist leton a fost găsit mort la Moscova
Janis Timma, baschetbalist leton, a fost găsit mort, la vârsta de 32 de ani, în faţa unei clădiri din Moscova. El a jucat pentru mai multe cluburi din Rusia, precum şi în Spania.
Conform rapoartelor preliminare, cauza morţii a fost sinuciderea.
Potrivit agenţiei letone REN TV, lângă cadavru a fost găsit un telefon pe al cărui ecran de protecţie era scris „Sună-o pe Anna”.
Janis Timma a divorţat recent de partenera sa Anna Sedokova, o cântăreaţă şi actriţă ucraineană care a descris relaţia lor ca fiind „complicată”. Potrivit cântăreţei, fostă membră a unui grup numit VIA Gra, cuplul s-a despărţit de douăzeci de ori înainte de a se împăca de tot atâtea ori. Dar ultima părea definitivă.
Timma a părăsit Statele Unite în octombrie anul trecut pentru a se alătura unui club din Moscova.
Internaţionalul leton şi-a petrecut cariera la mai multe cluburi europene, printre care Zenit Sankt Petersburg (Rusia), Baskonia Vitoria (Spania), Olympiacos (Grecia), Khimki Mosou şi Kazan (Rusia).
De asemenea, Jannis Timma a fost selectat de Orlando pe locul 60 în runda a 2-a a draftului în 2013. El nu a jucat niciodată în NBA. În 2021-2022, el s-a întors în Statele Unite pentru a juca în G-League cu Lakeland Magic.
Mai multe dintre fostele sale echipe i-au adus un omagiu luni pe reţelele de socializare, printre care Baskonia şi Olympiacos. „Suntem cu toţii şocaţi şi întristaţi să auzim vestea tragică că fostul nostru jucător, Janis Timma, a decedat la vârsta de 32 de ani”, a precizat clubul grec. „Ne vom aminti mereu de el pentru inima sa bună şi zâmbetul său. Îi dorim familiei şi celor dragi putere şi linişte în această perioadă de doliu”.
Kristaps Porzingis, compatriotul său şi starul lui Boston Celtics, a transmis şi el un mesaj pe X. „Legăturile umane sunt piatra de temelie a sănătăţii noastre mintale. Vă rugăm să aveţi grijă unii de alţii”, a scris el.
sursa: news.ro
FC Zimbru Chișinău riscă să-și înceteze activitatea! Clubul trebuie să achite peste un milion de euro unui fotbalist accidentat
Clubul de fotbal Zimbru Chișinău va trebui să achite despăgubiri de peste un milion de euro fotbalistului olandez Donny van Iperen, în urma unei decizii a Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Suma a fost stabilită pentru accidentarea gravă suferită de jucător în timpul unui meci din august 2022.
(FOTO) R.Moldova s-a clasat pe locul 9 la Cupa Mondială de taekwon-do din Kazahstan. Două titluri mondiale cu doar patru sportivi
Echipa națională a Republicii Moldova a încheiat Cupa Mondială de Taekwon-Do ITF 2026 pe locul 9 în clasamentul general pe națiuni, cu un bilanț de patru medalii: două de aur, una de argint și una de bronz. Rezultatul are o valoare deosebită: Moldova a concurat cu doar patru sportivi, într-o competiție la care au luat parte 760 de atleți din 25 de țări, iar în organizarea evenimentului au fost implicate peste 1.200 de persoane.
Fotbal: Neymar evită întrebările despre retragere, iar tatăl jucătorului exclude varianta renunțării la carieră
Atacantul brazilian Neymar a evitat, luni, să se pronunțe cu privire la o eventuală retragere la finalul contractului său cu Santos, deși tatăl său a declarat că acesta 'va continua să joace fotbal', relatează AFP.