Femeie ucisă în propria casă din mun.Chișinău. Poliția nu are niciun suspect
O femeie ar fi fost ucisă în propria locuință de către persoane necunoscute. Crima ar fi avut loc noaptea trecută,în jurul orei 02:35, pe strada Ratuș din sectorul Ciocana al municipiului Chișinău, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei.
Potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 60 de ani. Medicul-legist venit la fața locului a depistat pe suprafața cadavrului o plagă în regiunea capului, care ar fi fost provocată cu un obiect contondent dur.
Aceleași surse menționează că soțul victimei se află în locuință, însă ar fi dormit în altă odaie când a fost comis omor și ar fi declarat că nu a văzut și nici nu ar fi auzit nimic.
Totodată, în afara casei cu două nivele, oamenii legii au depistat o scară pe care făptașii ar fi urcat până la etajul 2, unde au dat buzna în locuință prin geam.
La ora actuală poliția nu are niciun suspect și demarează acțiuni speciale de investigații pentru a stabili identitate făptașului, cu ulterioara reținere a acestuia.
(VIDEO) Tânăr de 22 de ani, prins cu 63 de pachețele de droguri în Chișinău. Riscă până la 15 ani de închisoare
Un tânăr de 22 de ani, care avea la el 63 de pachețele cu substanțe narcotice de tip PVP (sare) și mai multe obiecte destinate porționării și ambalării drogurilor a fost reținut de oamenii legii în capitală.
(VIDEO) Escrocherie imobiliară de 25 de milioane de lei în sectorul Botanica
O presupusă schemă de escrocherie și spălare de bani în domeniul construcțiilor, care ar fi provocat un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei, a fost deconspirată de oamenii legii la Chișinău. Șase persoane au fost reținute, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile, obiecte de lux și un automobil evaluat la 3,7 milioane de lei.
Nicio zi fără tragedii pe șoselele din R.Moldova. Femeie lovită mortal de un automobil, la Hîncești
O femeie a murit, după ce a fost lovită de un automobil. Cazul a avut loc în această dimineață, pe traseul R-34, în apropierea satului Sărata-Galbenă, din raionul Hîncești.