Administratorul unui SRL, trimis pe banca acuzaților pentru insolvabilitate intenționată
Administratorul unei Societăți cu Răspundere Limitată (SRL) va ajunge pe banca acuzaților pentru insolvabilitate intenționată, anunță Procuratura Anticorupție.
Potrivit unui comunicat, cauza penală a fost inițiată în iunie 2021 de către organul de urmărire penală al Serviciului Fiscal de Stat, ulterior prin ordonanța Procurorului General, competența pentru efectuarea urmăririi penale a fost stabilită Procuraturii Anticorupție.
Potrivit materialelor cauzei, în perioada anilor 2019-2020, inculpatul, în calitate de director și administrator al unei companii, a întreprins acțiuni intenționate pentru a crea aparența insolvabilității întreprinderii pe care o administra. Scopul urmărit era evitarea inițierii unei proceduri civile generale (care presupunea plata unei taxe de stat semnificative), pentru încasarea unei datorii fictive de aproximativ 17 milioane de lei de la o companie, în numele căreia pretindea că ar fi efectuat lucrări inexistente. Totodată, scopul era și evitarea achitării unei datorii reale de aproximativ 900 000 lei către același creditor.
În continuare, pentru a avea temei să se adreseze instanței privind declararea companiei sale insolvabile, inculpatul a încheiat un contract de împrumut cu o rudă, însă fără intenția de a returna suma împrumutată. Pe baza acestui contract, fără careva încercări de soluționare amiabilă a datoriei, a solicitat instanței inițierea procedurii simplificate a falimentului întreprinderii pe care o administra.
Cererea sa a fost admisă de către instanță, fiind dispusă inițierea procedurii simplificate de faliment, însă nu și cererea de validare a datoriei de aproximativ 17 milioane de lei. Urmare a acțiunilor ilegale ale inculpatului, agentului economic i-a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 900 mii de lei.
Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea de insolvabilitate intenționată, legea prevede o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 lei sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
Încep înscrierile la examenul de calificare în profesia de avocat pentru sesiunea de toamnă 2026
Persoanele care au finalizat stagiul profesional în avocatură și îndeplinesc condițiile prevăzute de lege se pot înscrie, începând din data de 30 septembrie, la examenul de calificare în profesia de avocat. Înscrierile pentru sesiunea de toamnă 2026 vor fi deschise până la 15 octombrie.
(VIDEO) Un procuror sancționat după un conflict în curtea blocului nu și-a găsit dreptatea la CSP: Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția
Un procuror sancționat disciplinar după un conflict în curtea blocului își caută dreptatea. Este vorba despre Valeriu Cîrlan, care a cerut CSP să anuleze decizia de sancționare. „Nu am înjurat și nu am lovit pe nimeni. Eram cu doi copii mici și soția”, a declarat acuzatorul de stat, în ședința Consiliului, din 24 septembrie. Argumentele sale și ale avocatei care îl reprezintă nu au convins, însă, plenul.
Fosta soție a șefului comunicării PCCOCS a solicitat ordin de protecție, Emil Gaitur - fără brățară electronică
Fosta soție a șefului serviciului de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a solicitat un ordin de protecție. Instanța a dispus monitorizarea electronică, dar aceasta nu ar fi fost aplicată.