NEWS ALERT

Director al unei școli auxiliare pentru copii cu dizabilități, acuzat de tortură, va sta 8 ani la închisoare pentru maltratare

De către procurorii din Procuratura raionului Briceni, inculpatul a fost acuzat de faptul că, acesta, fiind persoană publică, deţinând funcţia de director al unei școli auxiliare pentru copii cu dizabilități, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, aflându-se sub influența alcoolului, abuza fizic elevii acestei școli.

publicat de Anatol Chirilov
luni, 13 noiembrie 2023, 14:00
condamnat

În anul 2014, inculpatul i-a aplicat repetate lovituri unui minor în vârstă de 17 ani, cu scopul de a-i provoca dureri și suferințe fizice. Deseori, pentru a-i înjosi demnitatea îl punea să execute sarcini degradante.

O altă minoră, în vârstă de 17 ani, a fost agresată fizic, iar pentru a-i înjosi demnitatea copilei, care suferea de viroză, a forţat-o să mănânce zece cepe. 

Același inculpat, la începutul lunii ianuarie 2015, aflându-se sub influența alcoolului, cu scopul de a-i cauza dureri şi suferinţe fizice unui alt minor, l-a lovit de câteva ori cu palma peste faţă, apoi l-a îmbrâncit.

Astfel, inculpatului i-a fost incriminată săvîrșirea infracţiunii prevăzute de art. 166/1 alin.(4) lit. a), b) din Codul penal cu următoarele calificative: cauzarea intenţionată a unei dureri sau suferinţe fizice ori psihice, cu scopul de a pedepsi sau intimida victimele, de către o persoană publică, săvârşită cu bună ştiinţă asupra a mai mulţi minori, profitând de starea de neputinţă cunoscută şi evidentă a acestora, care se datorează handicapului psihic. 

Prin sentința Judecătoriei Edineț, sediul Ocnița din 01 martie 2022, inculpatul a fost achitat, pe motivul că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

Urmare a apelului depus de procurorii din cadrul Procuraturii raionului Ocnița,  prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 07 noiembrie 2023,  inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii, fiindu-i aplicată pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a se ocupa de activitatea didactică pe un termen de 10 ani. 

S-a dispus luarea imediată a inculpatului sub arest din sala de ședință. 

„Minunele vettingului” // De două ori propus pentru nepromovarea vettingului, dar declarat promovat de CSP: Cazul lui Cazacu - la CSJ

Comisia de evaluare a procurorilor a contestat la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) decizia Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) prin care Victor Cazacu, procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție, a fost declarat promovat al evaluării externe. Decizia a fost luată după ce membrii CSP au respins raportul de reevaluare al Comisiei, care, pentru a doua oară, a recomandat ca procurorul să nu promoveze vettingul, invocând probleme legate de integritatea sa financiară.

„Deja a devenit o tradiție de a ne ridica odată în câteva luni”. Cebotari confirmă noile percheziții care au vizat FLYONE

Șeful Consiliului de Administrație al FLYONE, Vlad Cebotari, confirmă că reprezentanții companiei au fost vizați de percheziții în această dimineață, după cum a scris PulsMedia.MD cu referire la surse. Acesta a precizat că descinderile au avut loc în mai multe locații care vizează asociații companiei aeriene, precum și rude sau persoane apropiate ale acestora.