Amantul unei femei, pe care a ajutat-o să-și omoare soțul, extrădat din Rusia. Cadavrul dus cu roaba și îngropat pe malul unui râu
Un bărbat de 54 de ani, amantul unei femei, cu care aceasta și-a omorât soțul, în 2008, a fost trimis în judecată. Potrivit PCCOCS, învinuitul a fost extrădat recent din Rusia, unde se ascundea de autorități. Acum acesta se află în arest preventiv în penitenciarul din Bălți și riscă de la 15 la 20 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă
Deși își respinge vina și încearcă să o paseze asupra femeii deja condamnate la 10 ani de închisoare, procurorii au afirmat că au adunat suficiente dovezi pentru a susține acuzațiile și pentru a trimite dosarul în fața Judecătoriei Bălți.
Crima a fost comisă în 2008, într-un sat din raionul Rîșcani. În acea noapte, soțul femei tocmai revenise de la muncă de peste hotare. Femeia și-a ademenit soțul în apropierea unei construcții gospodărești al domiciliului familiei, unde era așteptată de către amant. Potrivit datelor din dosar, învinuitul l-ar fi lovit în cap pe soțul femeii cu un obiect dur, iar apoi femeia l-a asfixiat, acoperindu-i gura.
Cadavrul a fost apoi transportat cu o roabă într-un sat vecin și a fost îngropat pe malul râului Ciuhur, de către cei doi, în încercarea de a-și ascunde urmele.
Femeia nu a informat autoritățile despre dispariția soțului, iar atunci când rudele au întrebat-o, aceasta a pretins că soțul a fost răpit de către presupuși „bandiți”, care i-ar fi interzis să comunice cu autoritățile. Victima a fost dezgropată de propriul fecior minor, care a aflat despre cele întâmplate.
Soția victimei a părăsit ulterior satul, dar a fost identificată și condamnată la închisoare în august 2022. Amantul, de asemenea, a fugit din țară, dar a menținut o comunicare periodică cu femeia, trimițându-i bani pentru întreținere. Totuși, relația lor s-a sfârșit ulterior.
30 000 de euro pentru eliberarea unui condamnat. Un bărbat riscă să ajungă după gratii
Un bărbat ar fi cerut 30 000 de euro de la o persoană pentru a influența angajații unui penitenciar. Acesta ar fi susținut că poate determina funcționarii să perfecteze documentele necesare și să adopte deciziile corespunzătoare pentru înaintarea în instanța de judecată a unui demers privind liberarea unui condamnat de la executarea pedepsei, în legătură cu constatarea unei boli grave.
113 candidați vor susține pe 7 octombrie examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură
Comisia de licențiere a profesiei de avocat a publicat lista candidaților care vor susține, pe 7 octombrie 2026, examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură. În această sesiune vor participa 113 persoane.
Agresorii care încalcă repetat ordinul de restricție ar putea ajunge la închisoare
Agresorii care încalcă repetat, cu intenție, ordinul de restricție de urgență ar putea fi pedepsiți cu închisoare. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de Ministerul Justiției, care înăsprește răspunderea pentru încălcarea măsurilor de protecție a victimelor violenței în familie și modifică regulile privind monitorizarea electronică a agresorilor.