Alla Stroici a demisionat din funcția de inspector-judecător: Ce a invocat în cererea sa

Inspectoarea-judecător Alla Stroici și-a depus cererea de demisie din funcție, invocând motive personale și menționând că se află în imposibilitatea de a-și continua mandatul. CSM a aprobat demisia, iar pentru ocuparea funcției vacante urmează să fie organizat un concurs.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 29 septembrie 2026, 18:15
Justiție

Cererea de demisie a fost examinată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, care a aprobat plecarea din funcție, potrivit unimedia.info.

În cadrul ședinței, membrii CSM i-au mulțumit Alei Stroici pentru activitatea desfășurată în perioada mandatului.

Funcția de inspector-judecător rămasă vacantă urmează să fie ocupată în urma unui concurs.

Agresorii care încalcă repetat ordinul de restricție ar putea ajunge la închisoare

Agresorii care încalcă repetat, cu intenție, ordinul de restricție de urgență ar putea fi pedepsiți cu închisoare. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de Ministerul Justiției, care înăsprește răspunderea pentru încălcarea măsurilor de protecție a victimelor violenței în familie și modifică regulile privind monitorizarea electronică a agresorilor.

CSM contestă noua salarizare a judecătorilor și cere un salariu ca de secretar de stat

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) consideră dezavantajoasă noua formulă de salarizare a judecătorilor și cere revizuirea proiectului. Consiliul susține că formula propusă ar accentua degradarea poziției salariale a magistraților și ar putea agrava deficitul de judecători. CSM cere ca salariul unui judecător din prima instanță să ajungă la valoarea unei lefe de secretar de stat.

Noua grilă de salarizare a judecătorilor, contestată de CSM. Ce modificări sunt cerute

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cere revizuirea prevederilor care vizează judecătorii și personalul sistemului judecătoresc din proiectului noii legi a salarizării în sectorul public, constatând că formula propusă accentuează degradarea poziției salariale a judecătorului în raport cu responsabilitatea funcției și riscă să adâncească deficitul de judecători, prin diminuarea atractivității profesiei și a capacității sistemului de a recruta și menține personal calificat.