Alertă după atacul cibernetic: Datele cardurilor bancare sunt în siguranță, dar escrocii ar putea folosi informațiile furate
Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, iar informațiile sustrase, inclusiv numărul contului IBAN, nu permit, de unele singure, accesarea conturilor sau retragerea banilor. Declarația a fost făcută de Asociația Băncilor din Moldova.
Totuși, escrocii pot folosi aceste informații pentru a contacta cetățenii prin telefon, rețele de socializare, SMS sau e-mail, pretinzând că reprezintă o autoritate publică, serviciul poștal, un operator de telefonie sau internet, un furnizor de energie electrică ori gaze naturale sau o bancă. Faptul că vă cunosc numele sau alte date personale nu înseamnă că trebuie să aveți încredere în ei, informează realitatea.md.
„Nu oferiți parole, coduri primite prin SMS sau datele cardului. Nu accesați linkuri suspecte și nu transferați bani sub presiune, la indicația celor care vă contactează. Informarea și vigilența ne ajută să ne păstrăm banii în siguranță și să folosim cu încredere serviciile bancare. Verificați întotdeauna informațiile prin canalele oficiale ale băncii”, transmite Asociația.
O elevă de 15 ani din Anenii Noi, spitalizată după ce ar fi fost bătută de un coleg la școală. Mama fetei susține că băiatul a lovit-o cu cureaua și a strâns-o de gât
Fata de 15 ani, bătută de un coleg la școala din Țînțăreni, este spitalizată. Mama adolescentei, Anna Butucel, susține că băiatul ar fi lovit-o cu cureaua, ar fi trântit-o la pământ și ar fi luat-o de gât, în fața altor elevi. Femeia a declarat pentru UNIMEDIA că ar exista și alte plângeri privind comportamentul băiatului.
Indemnizații de 200.000 de lei pentru profesorii care se vor muta în Găgăuzia și Taraclia ca să predea în limba română
Personalul didactic care va fi relocat în UTA Găgăuzia și Taraclia pentru predarea disciplinelor școlare în limba română vor primi indemnizații unice în valoare de 200.000 lei. O decizie în acest sens a fost aprobată, astăzi, de Guvern.
(FOTO) Grav accident cu implicarea unui BMW, la Telenești. Un mort și patru răniți
Polițiștii din Telenești investighează circumstanțele unui accident rutier produs astăzi, pe traseul R6, în apropierea localității Băneștii Noi, soldat cu decesul unui bărbat.