(VIDEO) Momentul în care un bloc se prăbușește ca urmare a cutremurului de 7,7 grade din Myanmar
Un cutremur puternic a zguduit vineri, 28 martie, Myanmar, iar un bloc s-a prăbușit ca urmare a seismului. Momentul în care clădirea se prăbușește a fost surprins, iar imaginile au ajuns pe platformele sociale.
Cutremurul de 7,7 grade a zguduit centrul Myanmarului, iar oamenii s-au grăbit să părăsească clădirile.
United States Geological Survey a transmis că seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, fiind urmat și de o replică puternică.
Epicentrul a fost la aproximativ 17,2 km de orașul Mandalay, care adăpostește 1,2 milioane de locuitori, potrivit USGS.
Un martor din Mandalay a declarat pentru agenția de știri Reuters: „Am fugit cu toții din casă când totul a început să se miște. Am văzut o clădire cu cinci etaje prăbușindu-se. Toată lumea din orașul meu a ieșit în stradă și nimeni nu îndrăznește să se întoarcă în interiorul clădirilor”, relatează The Guardian.
Seismul a fost resimțit și în Thailanda, în mai multe zone. În Bangkok, mai multe birouri și centre comerciale au fost evacuate de urgență. Premierul thailandez Paetongtarn Shinawatra a convocat o reuniune de urgență pentru a analiza situația.
Un ofițer de la Departamentul de pompieri din Myanmar a declarat pentru Reuters: „Am început căutările și mergem în jurul orașului Yangon pentru a verifica dacă există victime și pagube. Până în prezent, nu avem încă informații”.
Sursa: libertatea.ro
Cel puţin 13 morţi şi cinci răniţi în Ucraina, într-un atac cu o dronă rusă cu reacţie pe o platformă în Gara Dnipro
Cel puţin 13 persoane au fost ucise, iar alte trei rănite într-un atac rus cu dronă pe o platformă a Gării Dnipro, un oraş important situat în partea de centru-est a Ucrainei, anunţă autorităţile, relatează AFP.
O rețea de 70 de hoți români specializată în furturi de metale a fost destructurată în Germania. Pagube de milioane de euro
Poliția din Germania investighează o rețea de persoane suspectate că ar fi furat cabluri de cupru, plăci de aluminiu și alte metale din șantiere, parcuri fotovoltaice și companii. Prejudiciul estimat se ridică la milioane de euro, iar cinci bărbați au fost plasați în arest preventiv, potrivit MDR, N-TV și poliției din Germania.
O navă cu 700 de containere, care se îndrepta către Constanța, a fost lovită de trei drone în Marea Neagră, în zona Capului Kaliakra
O navă-container aflată în drum către Portul Constanța a fost atacată și avariată de trei drone maritime în apele Mării Negre, la o distanță de aproximativ 21 de mile marine în largul localității bulgare Șabla. Incidentul s-a produs chiar în timp ce miniștrii apărării din România, Bulgaria și Turcia se aflau la masa discuțiilor la Sofia pentru a analiza riscurile de securitate din bazinul pontic, vestea fiind confirmată oficial de ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoianov.