Tânără originară din Republica Moldova, dispărută în Italia. Familia oferă recompensă pentru informații care ar putea ajuta la găsirea ei
Felicia Calancea, în vârstă de 21 de ani, a fost dată dispărută, iar familia cere ajutor pentru a o găsi. Din cele relatate de familie, tânăra ar fi dispărut la data de 26 octombrie 2026 din Usmate Velate, în provincia Monza și Brianza, Italia. Felicia are cetățenie română, este născută în Republica Moldova, pe 29 aprilie 2005, și are o înălțime de 1,61 metri.
Familia tinerei precizează că este dispusă să ofere și o recompensă pentru informații veridice furnizate de cei care au văzut-o sau care știu unde se află, informează realitatea.md.
„E nevoie de maximă atenție prin zonele USMATE VELATE, VIMERCATE, CONCOREZZO, MONZA – (MB)”, a transmis Olivian, fratele Feliciei.
„Vă rugăm să distribuiți acest mesaj cât mai mult posibil. Orice informație, oricât de mică, poate ajuta”, este îndemnul familiei.
Cei care au văzut-o sau dețin informații despre locul în care s-ar putea afla sunt rugați să sune imediat la 112 sau să-l sune pe fratele tinerei, la numărul de telefon +39 380 230 7899.
Autoturism oprit la frontiera de la Sculeni! Polițiștii au descoperit neconcordanțe între numărul VIN și actele mașinii
Polițiștii de frontieră din PTF Sculeni au depistat că numărul de identificare al unui autoturism nu coincide cu datele din certificatul de înmatriculare.
Tragedie în raionul Sîngerei: Două persoane de 27 și 57 de ani, găsite moarte în propria locuință. Suspectată o intoxicație cu monoxid de carbon
Două persoane, în vârstă de 57 și 27 de ani, au fost găsite decedate în propria locuință, după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon provenit de la soba de încălzire. Tragedia s-a produs astăzi, 29 octombrie, în satul Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei, anunță Primăria satului Elizaveta.
(VIDEO) Prins în flagrant după ce ar fi furat un portofel și un pandantiv din aur într-un troleibuz din Chișinău. Suspectul riscă închisoare
Un bărbat de 47 de ani, din capitală, a fost reținut în flagrant de polițiștii și procurorii din sectorul Centru, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, fiind suspectat de comiterea unei pungășii.