Patru candidați pentru funcțiile vacante de judecător la CSJ. CSM desfășoară mâine interviurile

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va desfășura mâine, 6 octombrie, interviurile pentru ocuparea funcțiilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). La concurs participă patru candidați, dintre care trei au mai candidat pentru funcții la instanța supremă.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 5 octombrie 2026, 18:20
CSJ

Potrivit bizlaw.md, în actuala procedură s-au înscris:

  • Iurie Chirica, avocat în cadrul BAA „Chirica & Partners”;
  • Ruslan Berzoi, avocat în cadrul CA „Berzoi Ruslan”;
  • Alexandru Spoială, judecător la Curtea de Apel Centru;
  • Oxana Parfeni, judecătoare la Judecătoria Chișinău.

Iurie Chirica, Ruslan Berzoi și Oxana Parfeni au mai candidat pentru funcția de judecător la CSJ.

Potrivit legislației, Curtea Supremă de Justiție este formată din 20 de judecători. Dintre aceștia, 13 sunt selectați din rândul judecătorilor, iar șapte din rândul avocaților, procurorilor sau profesorilor universitari în domeniul dreptului.

În prezent, la CSJ sunt vacante opt funcții de judecător: cinci destinate candidaților din rândul judecătorilor și trei pentru candidații din rândul avocaților, procurorilor sau profesorilor universitari în domeniul dreptului.

Codul civil, modificat în materia agenției comerciale. Noi reguli privind neconcurența și despăgubirile

Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Codului civil, care are drept scop modificarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială. Documentul transpune în legislația națională Directiva UE privind coordonarea legislațiilor statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți, precum şi pentru asigurarea unui cadru juridic clar, coerent şi previzibil în materia contractului de agenție comercială.