PCCOCS oferă „detalii” despre perchezițiile de la FlyOne

Aproape 41 de milioane de lei, bani care nu ar fi fost declarați corespunzător organelor fiscale, ar fi fost folosiți la fondarea unei companii din domeniul aviației. Procurorii PCCOCS, în comun cu ofițerii Serviciului Fiscal de Stat, investighează activitatea unui grup criminal organizat, vizat într-o cauză de evaziune fiscală și spălare de bani.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 2 octombrie 2026, 10:41
SFS

Potrivit PCCOCS, începând din 2016 și până în prezent, membrii unui grup criminal organizat ar fi acționat coordonat, cu repartizarea rolurilor, utilizând mai multe entități juridice și persoane interpuse pentru a se eschiva de la achitarea impozitelor și taxelor, printre care și la sediul companiei FlyOne.

Banii ar fi fost disimulați și legalizați atât în Republica Moldova, cât și peste hotare. Doar pentru anul 2016, obligațiile fiscale nedeclarate și neachitate la buget sunt estimate la aproape 5 milioane de lei.

La 1 octombrie, oamenii legii au efectuat percheziții la oficiile, domiciliile și în mijloacele de transport ale persoanelor vizate. Au fost ridicate documente contabile, bani, tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă și alte materiale relevante pentru anchetă.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Un fost examinator al ASP, reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență

Un fost angajat al Agenției Servicii Publice (ASP), care a activat anterior în calitate de examinator auto, a fost reținut astăzi de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție. Măsura a fost dispusă în continuarea investigațiilor într-un dosar de trafic de influență ce vizează corupția sistemică la obținerea permiselor de conducere.