Doi șefi de la Spitalului raional Florești, implicați într-o schemă de corupție sistemică, dată peste cap de CNA

O schemă de corupție sistemică, cu implicarea a doi șefi de secție din cadrul Spitalului raional Florești, a fost deconspirată de ofițerii CNA și procurorii mun. Bălți. Potrivit probatoriului administrat, cei doi funcționari ar fi pretins și acceptat remunerații ilicite de la pacienți pentru diferite servicii, acordate contrar atribuțiilor funcționale.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 5 februarie 2025, 10:38
CNA

La această oră, peste 20 de percheziții au loc la mai multe adrese din Chișinău, Bălți și Florești, acțiunile vizând instituții medicale, centre de diagnostic medical și companii farmaceutice.

În fapt, bănuiții ar fi acționat în complicitate cu mai multe persoane din sistemul medical, prin corupere și trafic de influență, pe care le-ar fi determinat să elibereze concluzii medicale pentru determinarea gradelor de dizabilitate în lipsa fizică a pacienților. De asemenea, aceștia ar fi eliberat pacienților fișe de trimitere (îndreptări) pentru investigații medicale la anumite centre de diagnostic private, iar pentru fiecare investigație ar fi primit de la agenții economici un comision de 15 la sută per serviciu prestat. În cadrul investigațiilor, s-a mai constatat că aceeași schemă ar fi funcționat și cu prescripțiile medicale. Bănuiții ar fi eliberat pacienților prescripții pentru preparate farmaceutice, cu indicarea concretă a agentului economic de unde urmau a fi achiziționate medicamentele, pentru care, de asemenea, primeau comisioane.  


În urma perchezițiilor desfășurate astăzi, sub conducerea procesuală a procurorilor mun. Bălți, au fost ridicate mijloace financiare, proveniența cărora urmează a fi stabilită, înscrisuri de ciornă și purtători de informații. Cei doi angajați ai Spitalului raional Florești urmează a fi audiați și ulterior cercetați în stare de libertate pentru trafic de influență și corupere pasivă.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecat.

(VIDEO) Tânăr din Ucraina lipit cu fața de asfalt la Chișinău. Ar fi pus pe roate o „afacere” cu droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate şi cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au reținut un tânăr de 19 ani, cetățean al Ucrainei, suspectat de comercializarea ilegală a drogurilor în municipiul Chișinău. Acțiunile polițiștilor au fost desfășurate în cadrul unei cauze penale pornite în luna august 2025, privind circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari.

Instructor auto din Chișinău, reținut de CNA și procurori într-un dosar de trafic de influență

Un instructor din cadrul unei școli auto din municipiul Chișinău este cercetat de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și de procurorii Procuraturii Anticorupție (PA) într-o cauză penală de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi pretins și primit mijloace financiare ilicite de la un candidat pentru a-i facilita obținerea permisului de conducere de categoria „B”.

Premieră în recuperarea bunurilor infracționale. Opt bunuri imobile, estimate la peste 9,6 milioane de lei, confiscate definitiv în beneficiul statului

Opt bunuri imobile, în valoare totală de peste 9,6 milioane de lei, au fost confiscate definitiv în beneficiul statului, în urma unei investigații desfășurate de Centrul Național Anticorupție (CNA) în comun cu Procuratura Anticorupție (PA). Printre acestea se numără terenuri pentru construcții, case de locuit și o construcție nefinalizată. Cauza vizează un fost funcționar public cu atribuții în domeniul cadastrului, condamnat pentru abuz de serviciu.