Un leu domesticit a atacat o femeie şi doi copii pe stradă într-un oraş din Pakistan
Un leu domesticit care scăpase din ţarcul său a urmărit o femeie şi doi copii pe o stradă aglomerată din Lahore, un oraş cu 13 milioane de locuitori din estul Pakistanului, înainte de a se năpusti asupra lor, a anunţat vineri poliţia locală.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere, difuzate de poliţia pakistaneză, arată animalul sărind peste gardul locuinţei sale şi urmărind o femeie care îşi ducea cumpărăturile acasă, joi seară.
Leul a sărit pe ea, doborând-o la sol. Soţul femeii atacate a dezvăluit că leul s-a întors apoi spre copiii săi, în vârstă de cinci şi de şapte ani, provocându-le zgârieturi la nivelul feţei şi braţelor, potrivit raportului întocmit de poliţia locală.
Cele trei victime au fost transportate la spital, însă nu au fost grav rănite, potrivit AGP, preluată de Agerpres.
Proprietarii leului erau „amuzaţi”
Soţul femeii atacate a adăugat că proprietarii leului au ieşit din casă şi erau „amuzaţi văzând că acesta îi ataca” pe trecători.
Poliţia paskistaneză a anunţat vineri că a arestat trei bărbaţi.
„Suspecţii au fugit de la faţa locului luând leul cu ei. Au fost arestaţi la 12 ore după incident”, a precizat Poliţia din Lahore.
Leul, un tânăr mascul în vârstă de 11 luni, a fost confiscat şi trimis într-o rezervaţie naturală. Angajaţii rezervaţiei au declarat că animalul pare să aibă o stare de sănătate bună.
Condiții pentru creșterea leilor
Deţinerea de animale exotice, cum ar fi felinele de talie mare, pe post de animal de companie a fost mult timp considerată un simbol al privilegiilor şi al puterii în Punjab, cea mai populată provincie din Pakistan.
În decembrie 2024, un leu adult a evadat din ţarcul său într-un alt cartier din Lahore, terorizându-i pe localnici, înainte să fie împuşcat mortal de un agent de securitate.
Incidentul a determinat guvernul acestei provincii să adopte o lege nouă pentru reglementarea vânzării, cumpărării, creşterii şi deţinerii de feline.
De acum înainte, legea le impune proprietarilor să obţină o licenţă pentru animalele care nu pot fi ţinute în zone rezidenţiale.
Crescătorii trebuie să plătească o taxă semnificativă pentru înregistrare, în timp ce fermele trebuie să aibă o suprafaţă de cel puţin zece hectare.
Sursa: digi24.ro
Atac armat lângă Paris, unde un bărbat a tras în rafală din mașină. O persoană a murit, iar alte patru, printre care și o fetiță de 12 ani, au fost rănite
Un atac armat a avut loc vineri dimineața, 23 octombrie, în Trappes, o suburbie a Parisului, unde un individ a deschis focul la întâmplare dintr-o mașină aflată în mișcare. Incidentul, descris de autorități ca fiind unul dintre cele mai grave din ultima perioadă, s-a soldat cu un mort și patru răniți, printre care și o fetiță de 12 ani. Atacatorul, care folosea o armă automată, a fost reținut de forțele de ordine la scurt timp după comiterea faptelor, relatează publicația franceză „Le Figaro".
Kremlinul anunţă negocieri directe cu Ucraina, mediate de SUA, la începutul lui noiembrie, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite
Negocieri directe între Rusia şi Ucraina, mediate de către Statele Unite, sunt ”prevăzute” în noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite (EAU), anunţă vineri un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP.
Primul vapor cu motorină rusească a plecat de la Primorsk spre Statele Unite, după ce Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil. Sunt 40.000 de tone și în două săptămâni ajung în America
Primul vapor cu motorină rusească a plecat spre Statele Unite. Transportul a fost organizat după ce Donald Trump le-a dat voie rușilor să vândă combustibil în SUA. În două săptămâni, petrolierul încărcat cu 40.000 de tone de motorină ar urma să ajungă în America.