Scandal în fotbalul moldovenesc! Radu Gînsari critică lipsa de meritocrație la echipa națională de fotbal: „Nu sunt convocat din motive subiective”
Fotbalistul moldovean Radu Gînsari a publicat un mesaj dur pe rețelele sociale, exprimându-și nemulțumirea față de faptul că nu a mai fost convocat la echipa națională a Republicii Moldova de aproape trei ani. Acesta susține că selecția jucătorilor nu se mai face pe criterii sportive, ci pe baza simpatiilor sau preferințelor personale ale selecționerului Serghei Cleșcenco.
Gînsari a relatat că ultima discuție cu actualul selecționer a avut loc în vara anului 2022, când i s-a comunicat că nu este luat în calcul pentru următoarele meciuri din Liga Națiunilor. Fotbalistul susține că a fost surprins de decizie, mai ales în contextul în care, la acel moment, avea 47 de selecții și 7 goluri pentru națională, transmite SafeNews.MD.
Mai departe, Gînsari extinde mesajul dincolo de propria situație, afirmând că echipa națională ar trebui să funcționeze pe baza principiilor de meritocrație, concurență sănătoasă și profesionalism. El atrage atenția asupra unei tendințe periculoase: promovarea unor „jucători comozi” sau selectarea pe alte criterii decât forma sportivă și aportul real adus echipelor de club.
În final, fotbalistul subliniază că joaca sub tricolor rămâne o onoare și un vis împlinit pentru el, și își exprimă speranța că și alți jucători vor avea șansa de a ajunge la echipa națională doar prin muncă și merite reale.
Federația Moldovenească de Fotbal nu a oferit, deocamdată, un comentariu oficial pe marginea celor afirmate de Gînsari.
Radu Gînsari, Aatacant și căpitanul formației Milsami Orhei și unul dintre cei mai constanți jucători din Super Liga Moldovei în ultimii ani. Dânsul a fost desemnat atacantul anului 2023 și este golgheterul campionatului și a condus echipa Milsami către titlul de campioană în sezonul 2024–2025, păstrându-se constant în topul marcatorilor în ultimii trei ani.
FC Zimbru Chișinău riscă să-și înceteze activitatea! Clubul trebuie să achite peste un milion de euro unui fotbalist accidentat
Clubul de fotbal Zimbru Chișinău va trebui să achite despăgubiri de peste un milion de euro fotbalistului olandez Donny van Iperen, în urma unei decizii a Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Suma a fost stabilită pentru accidentarea gravă suferită de jucător în timpul unui meci din august 2022.
(FOTO) R.Moldova s-a clasat pe locul 9 la Cupa Mondială de taekwon-do din Kazahstan. Două titluri mondiale cu doar patru sportivi
Echipa națională a Republicii Moldova a încheiat Cupa Mondială de Taekwon-Do ITF 2026 pe locul 9 în clasamentul general pe națiuni, cu un bilanț de patru medalii: două de aur, una de argint și una de bronz. Rezultatul are o valoare deosebită: Moldova a concurat cu doar patru sportivi, într-o competiție la care au luat parte 760 de atleți din 25 de țări, iar în organizarea evenimentului au fost implicate peste 1.200 de persoane.
Fotbal: Neymar evită întrebările despre retragere, iar tatăl jucătorului exclude varianta renunțării la carieră
Atacantul brazilian Neymar a evitat, luni, să se pronunțe cu privire la o eventuală retragere la finalul contractului său cu Santos, deși tatăl său a declarat că acesta 'va continua să joace fotbal', relatează AFP.