(VIDEO) Șefii de la Energocom și ANRE, „puși la perete” de Elena Grițco: cheltuielile de milioane pentru chirii, incluse în tarif, iar sediul – ales fără licitație
Aproximativ 60% din costul anual de 5 milioane de lei pentru chiria clădirii Energocom este inclus în tariful la gaze naturale achitat de consumatori. Totodată, procedura de selectare a sediului companiei ar fi fost realizată fără organizarea unei licitații, fiind colectate doar mai multe oferte.
Vicepreședinta fracțiunii Partidului Nostru, Elena Grițco, i-a pus la zid pe șefii Energocom și reprezentanții ANRE, cerând explicații privind cheltuielile pentru chiria sediului și modul în care acesta a fost selectat. În cadrul audierilor parlamentare, reprezentanții companiei au confirmat că nu a fost organizată o licitație propriu-zisă, ci au fost analizate mai multe oferte, iar cea mai ieftină a fost aleasă. Totodată, reprezentantul ANRE a declarat că o parte din cheltuielile pentru chirie au fost incluse în tarif.
Grițco a întrebat cât costă anual chiria oficiului Energocom. Reprezentanții companiei au precizat că spațiul are o suprafață de 2 630 de metri pătrați, iar chiria este de 11 euro pentru un metru pătrat. Potrivit calculelor prezentate de deputată, costul anual al chiriei se ridică la aproximativ 5,2 milioane de lei.
Deputata a solicitat reprezentanților ANRE să precizeze ce parte din această sumă a fost inclusă în tariful pentru consumatorii de gaze naturale. Răspunsul oferit a fost că aproximativ 60% din această cheltuială ar fi fost luată în calcul, însă reprezentantul ANRE a menționat că nu dispune de cifra exactă în acel moment.
„Pentru ca cetățenii care ne privesc să înțeleagă: în tarif noi avem inclus acest minunat sediu al Energocom”, a declarat Elena Grițco.
Totodată, parlamentara a întrebat dacă selectarea sediului pentru Energocom a fost făcută printr-o procedură de licitație. Reprezentanții companiei au precizat că au fost colectate mai multe oferte și a fost aleasă cea mai ieftină variantă, însă nu au putut confirma că ar fi fost organizată vreo licitație.
Grițco a insistat să primească un răspuns clar dacă a existat o licitație propriu-zisă. „Noi cunoaștem ce înseamnă colectarea ofertelor și ce înseamnă licitație. A fost sau nu?”, a întrebat deputata.
Reprezentanții Energocom au confirmat că nu a fost organizată o licitație, ci au fost analizate mai multe oferte.
Procurori respinși la vetting, dar menținuți în sistem. Grosu critică CSP, Consiliul ripostează
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, le cere membrilor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) să își asume deciziile privind procurorii care nu au promovat evaluarea externă, dar au fost ulterior menținuți în sistem. Mesajul vine după ce CSP a promovat procurori în pofida rapoartelor de nepromovare emise de Comisia de evaluare.
(VIDEO) Elena Grițco cere măsuri mai ferme pentru protejarea femeilor victime ale violenței
Deputata Partidului Nostru Elena Grițco susține că autoritățile trebuie să intervină mai rapid în cazurile de violență împotriva femeilor și să asigure aplicarea eficientă a măsurilor de protecție. Declarațiile au fost făcute în contextul unor audieri parlamentare privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a feminicidului.
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.