Raport // Poliția și armata nu au reușit să prevină cel mai grav atac armat din SUA în 2023
Poliția și rezerva militară din statul american Maine sunt responsabile pentru faptul că nu au reușit să prevină cel mai grav masacru din țară în 2023, soldat cu 18 morți, a acuzat marți o comisie independentă, citează AFP.
Înarmat cu o pușcă semiautomată, Robert Card a deschis focul la 25 octombrie anul trecut într-o sală de bowling din Lewiston, apoi zece minute mai târziu într-un bar-restaurant din acest oraș de 36 000 de locuitori din nord-estul Statelor Unite, ucigând 18 persoane și rănind 13.
„Comisia a concluzionat în unanimitate că au existat numeroase oportunități de a schimba cursul evenimentelor tragice din octombrie anul trecut”, a declarat presei Daniel Wathen, fost președinte al Curții Supreme din Maine, care conduce un organism independent format din șapte persoane care au investigat timp de luni de zile și au elaborat un raport dezvăluit marți de Boston Globe.
Criminalul, care s-a sinucis ulterior, suferea de tulburări psihice grave, în măsura în care unul dintre colegii săi se temea că va „înnebuni” și va comite o „crimă în masă”, potrivit primelor mărturii dezvăluite la sfârșitul lunii octombrie de principalul ziar din Boston, orașul istoric al acestei regiuni din Noua Anglie (nord-est).
Robert Card devenise paranoic, „auzea voci” și depozitase până la 10 sau 15 arme în casa fratelui său, a declarat fosta sa soție poliției.
Raportul Comisiei Wathen acuză biroul șerifului local că nu l-a luat în custodie și nu i-a confiscat armele de foc.
În ceea ce privește armata de rezervă din care provenea, aceasta „nu și-a îndeplinit datoria de a lua măsurile adecvate pentru a reduce amenințarea pe care o reprezenta”. În special din cauza „halucinațiilor sale, a comportamentului său tot mai agresiv, a colecției sale de arme de foc și a comentariilor sale fără echivoc cu privire la intențiile sale”.
În total, șapte persoane au murit în sala de bowling, opt în barul-restaurant și trei răniți au murit la spital. Cei uciși aveau vârste cuprinse între 14 și 76 de ani, inclusiv un tată și un fiu și un cuplu în vârstă.
Poliția a recuperat trei arme de foc, două de lângă cadavrul lui Robert Card și una din mașina sa din apropiere. Toate fuseseră achiziționate legal, deoarece acesta nu fusese niciodată spitalizat pentru probleme psihiatrice.
sursa: hotnews.ro
Hoț de mașini din R.Moldova, reținut cu focuri de armă în Italia
În orașul italian Verona, oamenii legii au folosit armele de foc pentru a reține un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 35 de ani, care luase o mașină prin răpire. Potrivit publicației locale VeronaSera, incidentul s-a produs în plină zi, când suspectul a încercat să fugă de verificare și a fost la un pas de a lovi un polițist.
Un bărbat a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU la New York
Un bărbat și-a dat foc joi în fața sediului Națiunilor Unite din New York și a decedat din cauza rănilor suferite, a anunțat poliția din oraș american, transmite AFP.
O fată de 13 ani și-a lăsat părinții fără 42.000 de euro ca să le trimită cadouri influencerilor preferați / Cum a reușit să golească seiful familiei
Cazul unei fete de 13 ani din Hong Kong readuce în atenție una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani: cât de ușor pot minorii să cheltuiască sume uriașe pe platformele sociale. În doar două luni, adolescenta a furat echivalentul a 42.000 de euro din casa părinților și i-a transformat în cadouri virtuale pentru influenceri.